Acasă » Electricitate » Marcel Ciolacu cere ca la dezbaterile din Parlament pe ordonanța energiei să fie invitați toți actorii relevanți

Marcel Ciolacu cere ca la dezbaterile din Parlament pe ordonanța energiei să fie invitați toți actorii relevanți

7 octombrie 2022
Electricitate
energynomics

Preşedintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a transmis o scrisoare preşedinților Comisiilor de politică economică şi industrii, spunând că ar fi util ca la dezbaterea pe ordonanța energiei să invite toți actorii relevanți din domeniu- producători, distribuitori și furnizori, conform Financialintelligence.

“În data de 4 octombrie 2022, Biroul permanent al Camerei Deputaților a sesizat Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru industrii și servicii în vederea examinării și elaborării raportului asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei (PLx nr.551/2022)”, a scris Ciolacu, în adresa transmisă deputatului Costel Dunava, Președinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, şi deputatului Bende Sandor, Președinte al Comisiei pentru industrii și servicii.

”Având în vedere importanța dezbaterilor legate de domeniul energiei și al gazelor naturale, precum și impactul asupra cetățenilor și economiei, consider oportun să analizați ca, în cadrul dezbaterilor care vor avea loc pe acest proiect de lege, să participe în calitate de invitați și reprezentanți ai producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor, precum și ai celorlalți actori implicați în acest domeniu strategic”, a adăugat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *