Acasă » Interes general » Managerul anului – candidaturile anului 2021 la Energynomics Awards

Managerul anului – candidaturile anului 2021 la Energynomics Awards

26 noiembrie 2021
Dezvoltare profesională
energynomics

Continuăm să prezentăm candidaturile anului 2021 la premiile Energynomics, cu secțiunea Managerul anului – o categorie susținută de SAS. Dintre cele trei  candidaturi., numai una va fi recompensat în cadrul Galei din 16 decembrie, dar fiecare companie și toți experții implicați în aceste proiecte merită respectul nostru și o promovare cât mai largă. Mulțumim tuturor companiilor și personalităților care s-au implicat în acest efort de conturare a imaginii industriei energetice românești în 2021 prin reușitele sale!

a

Bogdan Badea – Hidroelectrica

Bogdan Badea, președintele Directoratului Hidroelectrica probat performanță managerială concretizată în contribuția la stabilitatea sistemului energetic național și în rezultatele financiare ale companiei în 2021.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, 100% verde, și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în sistemul energetic național. În primele 9 luni din 2021, compania a Hidroelectrica a produs 13,61 TWh (+26,5%), a vândut 14,08 TWh (+18,1%) și a obținut un profit net de 2,56 miliarde de lei, de peste două ori mai mare decât cel aferent primelor nouă luni din 2020 (1,26 miliarde de lei).

Dincolo de rezultatele financiare, Hidroelectrica își continuă proiectele de modernizare și achiziții, precum și planurile de întărire a prezenței pe piața de generare din surse regenerabile.

 

Cosmin Ghiță – Nuclearelectrica

Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, a dovedit performanță managerială concretizată într-un număr considerabil de indicatori, operaționali și financiari, precum și prin întărirea amprentei internaționale a companiei.

Nuclearelectrica se poziționează favorabil din punct de vedere al guvernantei corporative, pieței de capital, rezultatelor financiare, operare și producție, simultan cu accelerarea proceselor majore de investiții și cu întărirea parteneriatelor internaționale. Între acestea, amintim continuarea proiectelor de investiții – retehnologizarea Unității 1, instalația de detritiere prin identificarea structurii de finanțare și implicarea BERD, proiectul producției de Cobalt 60 – și accelerarea eforturilor de cooperare internațională în vederea extinderii capacității centralei CNE Cernavodă (proiectul Unităților 3 și 4), dar și implicarea activa a companiei în proiecte internaționale în baza unor MoU: SUA, Canada, Franța, proiectul NuScale privind reactoarele modulare mici, proiectul Cobalt 60.

Nuclearelectrica a obținut un profit net de 640,6 milioane lei, în primele 9 luni, în creștere cu 34,1% și cu doar 6% sub profitul obținut pe întreg anul 2020. 86% din producție a mers în contracte de furnizare pe termen lung, cu un preț mediu de vânzare de 250 de lei pe MWh cu Tg inclus.

 

Liviu Rotaru – Distribuție Energie Oltenia

Liviu Rotaru este din 2005 managerul Departamentului Sisteme de Comandă din cadrul Distribuție Energie Oltenia. Liviu Rotaru a asigurat managementul primilor doi ani de introducere a unui sistem SCADA modern și unic, care să acopere toată aria de activitate a companiei (7 județe). În acest moment, sistemul SCADA al companiei Distribuție Oltenia integrează 108 stații electrice și mai mult de 1.300 de echipamente de câmp.

În afara de proiectul de implementare SCADA, Liviu Rotaru este parte importantă și din alte proiecte esențiale în companie. Unul dintre acestea este proiectul de dispecerizare a CE Fântânele-Cogealac (cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa) de către dispeceratul Pitești. Liviu este implicat de asemenea în proiectul de creare a dispeceratelor de rezervă pentru situații critice.

În afară de dezvoltarea pe orizontală a sistemului SCADA, prin integrarea în sistem a unor noi echipamente, se investighează și modalitatea dezvoltării pe verticală, prin utilizarea datelor istorice sau în timp real în sisteme de analiză și optimizare a funcționării sistemului energetic. Acest lucru este concretizat prin inițierea și implementarea unui sistem ADMS (Advanced Distribution Management System), un proiect consistent care urmează tendințele de digitalizare a proceselor din companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *