Acasă » Electricitate » Lisscom: Automatizarea clădirilor este cheia eficienței energetice

Lisscom: Automatizarea clădirilor este cheia eficienței energetice

3 iulie 2023
Electricitate
energynomics

Compania Lisscom Brașov a implementat la administrația prezidențială din România un proiect de eficientizare a consumurilor energetice în urma căruia a fost obținută o eficiență energetică de până la 80% iar investiția a fost amortizată în două luni, a declarat Cătălin Sibișan, Sales Manager al companiei, în cadrul evenimentului “Eficiență energetică pentru tranziție energetică” organizat la Oradea de Energynomics împreună cu Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei.

”Consumul de energie în clădiri este 45% din consumul total de energie. Automatizarea clădirilor este cheia eficienței energetice”, a spus Sibișan.

Compania livrează soluții de control digital care au ca efect amortizarea investiției într-un interval cuprins între 12 și 24 luni. De asemenea, consumurile de gaze se reduc cu până la 26%, respectiv cu până la 30% în cazul energiei electrice, iar consumul de apă scade cu până la 70%.

Lisscom are peste 150 de clienți în România, printre care sunt Vel Pitar, Lidl, Deutek, Jysk, Mediplus sau Biblioteca Universitară din Cluj.

Lisscom a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 6,1 milioane de lei, cu 15% mai mare față de nivelul de 5,3 milioane de lei din 2021, și un profit net de aproape un milion de lei, aproape dublu comparativ cu câștigul din anul anterior.

Conferința de la Oradea a fost a doua dintr-o serie de 5 programate de platforma de comunicare Energynomics, Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei. Proiectul este finanțat prin Granturile Norvegiene 2014-2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *