Acasă » Petrol și Gaze » Licitaţii ANRM: Cele 28 de perimetre se află în procedura de întocmire a documentaţiilor

Licitaţii ANRM: Cele 28 de perimetre se află în procedura de întocmire a documentaţiilor

30 ianuarie 2020
Explorare și producție
energynomics

Cele 28 de perimetre din cadrul Rundei a XI-a de licitaţii organizate de Autoritatea Naţională de Resurse Minerale (ANRM) se află în procedura de întocmire a documentaţiilor, iar la mijlocul lunii februarie este foarte posibil să fie finalizate, anunţul privind deschiderea oficială a Rundei urmând să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, potrivit unor surse citate de financialintelligence.ro.

De la data apariţiei anunţului, în baza unei solicitări scrise, cei interesaţi vor avea acces la datele şi informaţiile geologice, având la dispoziţie 120 de zile lucrătoare pentru a depune ofertele, la sediul ANRM.

Detalii privind procedura de organizare şi modalitatea de evaluare vor fi publicate pe site-ul ANRM, după apariţia în Jurnalul UE a anunţului.

În vară, Autoritatea Naţională de Resurse Minerale a anunţat că oferă prin apel public concesionarea operaţiunilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră a 28 de perimetre, în cadrul Rundei a XI-a de licitaţii, potrivit unui ordin al preşedintelui ANRM, publicat miercuri în Monitorul Oficial.

ANRM a publicat şi lista acestor perimetre. Este vorba despre 22 de câmpuri petrolifere onshore (pe uscat) şi şase offshore (pe mare), având o suprafaţă totală de aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *