Acasă » Legal » Legislatie Primara » Legea Minelor se împotmolește în Camera Deputaților

Legea Minelor se împotmolește în Camera Deputaților

10 decembrie 2013
Legal
energynomics

Legea Minelor nu a primit marți voturile Camerei Deputaților pentru a fi adoptată. Camera Deputaților este camera decizională în acest dosar important pentru economia României. Deși nu a fost respinsă, legea a întrunit 160 de voturi „pentru”, insuficiente pentru a fi aprobată. Alți 105 de deputați s-au declarat împotriva legii şi 22 au preferat să se abțină. Luni legea a trecut foarte rapid prin avizarea din Comisia de Industrie și Servicii din Camera Deputaților, în cadrul unei proceduri care a fost criticată pentru lipsa ei de transparență.

Pentru adoptarea legii erau necesare voturile favorabile a cel puţin jumătate plus unul din totalul deputaţilor, adică 204 aleși trebuiau să susțină legea. Legea Minelor nu a trecut nici de Senat, unde au lipsit doar două voturi pentru aprobarea sa. Cotidianul Gândul notează că forma pe care deputaţii au fost chemaţi marţi să-şi dea votul final a fost aproape identică cu cea care a trecut prin Senat şi care prelua o mare parte din prevederile propunerii de lege privind proiectul aurifer de la Roşia Montană.

Proiectul de lege menținea regimul propus de clasificare și declasificare a informațiilor privind resursele minerale strategice extrase, precum și clasificarea ca proiecte de interes public deosebit a proiectelor miniere ale căror beneficii sunt considerate mai mari decât efectele negative de mediu.

Un alt amendament la proiectul inițial și care se voia a fi aprobat în lege privește introducerea unei contravenții cuprinsă între 1 milion de lei și 5 milioane de lei dacă titularii permiselor și licențelor de exploatare își încalcă obligațiile asumate. Dacă îndeplinirea obligațiilor este încălcată în mod repetat, amendamentul prevedea și retragerea dreptului de exploatare.

Legea în forma care nu a trecut de votul Camerei Deputaților mai impunea unei companii miniere să publice la fiecare șase luni pe pagina de internet volumul și costurile de producție și plățile efectuate către stat pentru fiecare proiect derulat. Alături de aceste informații, companiile miniere ar fi avut obligație să publice și rapoarte privind responsabilitatea socială și activitățile de protecția mediului derulate, unul la jumătatea anului fiscal și unul la finalul anului fiscal.

Ca resurse minerale cu impact asupra dezvoltării socio-economice sau asupra securităţii regionale ori naţionale au fost incluse pe lista din lege următoarele: cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare, elemente disperse, sărurile haloide, substanţele utile nemetalifere, rocile utilizate în construcţii, rocile ornamentale, pietrele preţioase şi semipreţioase, turba, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele termominerale, apele minerale naturale carbogazoase şi necarbogazoase, nămolurile şi turbele terapeutice, apele geotermale, gazele care le însoţesc, apele minerale terapeutice şi gazele care le însoţesc, apele de izvor, precum si reziduurile miniere din haldele şi iazurile de decantare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *