Acasă » Petrol și Gaze » Procesare » Acționarii Chimcomplex Borzești discută o majorare de capital de peste 35 milioane de euro

Acționarii Chimcomplex Borzești discută o majorare de capital de peste 35 milioane de euro

10 decembrie 2013
Petrol și Gaze
energynomics

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a combinatului Chimcomplex Borzești va discuta pe 6 ianuarie o majorare de capital social de 157 milioane de lei (35,2 milioane de euro). Pe agendă se mai află și discutarea intenției de a intra în cursa pentru cumpărarea activelor viabile ale combinatului Oltchim.

Majorarea de capital se va realiza prin emiterea a 125 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1,26 lei/acțiune, scoase la vânzare în termen de 30 de zile de la luarea deciziei de majorare. Acționarii combinatului au precădere asupra cumpărării acțiunilor. Acţiunile care nu vor fi cumpărate de acționari vor putea fi cumpărate de investitori în cadrul unei oferte publice adresată unui număr de mai puţin de 100 de persoane, spune compania.

Potrivit Mediafax, preţul la care va fi derulată oferta va fi stabilit în baza unui raport de evaluare şi va include şi o primă de emisiune. Operaţiunea va fi intermediată de firma de brokeraj Estinvest.

În ceea ce privește participarea Chimcomplex la procesul de achiziţionare a activelor viabile ale Oltchim Chimcomplex Borzești s-a arătat interesată să preia Oltchim și în timpul tentativei eșuate de privatizare a combinatului din Râmnicu Vâlcea. Dacă decizia AGA a Chimcomplex va fi favorabilă derulării acestei inițiative, o ofertă angajantă va trebui să fie depusă până pe 17 ianuarie.

Până la finalul lunii octombrie, în etapa de preselecţie a investitorilor interesaţi de achiziţia Oltchim s-au înscris consorţiul format din PCC şi fondul de investiţii Fortissimo Capital, un consorţiu condus de Chimcomplex Borzeşti şi compania rusă Oil Gas Trade.

Totodată, administratorii judiciari ai Oltchim au semnat în urmă cu două săptămâni o scrisoare de intenţie cu două companii din China, Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum, interesate să participe la privatizarea companiei din Râmnicu-Vâlcea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *