Acasă » Evenimente Trecute » Evenimente Trecute Recomandate » Întâlnire bilaterală româno-azeră în Parlamentul României

Întâlnire bilaterală româno-azeră în Parlamentul României

Bogdan Tudorache

Parlamentul României a găzduit pe 17 martie întâlnirea la vârf între reprezentanţi ai legislativului azer şi reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor din Parlamentului României. Întâlnirea de lucru a fost realizată ca urmare a invitaţiei lansate de partea română din Camera Deputaţilor din Parlamentul România şi a inclus o serie de discuţii privind activitatea bilaterală trecută şi viitoare între cele două state dar şi un moment memorial de depunere de coroane în Parcul Tei din Capitală la bustul emeritului lider naţional al Azerbaijanului Heydar Aliyev.

Întâlnirea la vârf a beneficiat şi de sprijinul Preşedintelui Comisiei pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor , Iulian Iancu şi a facilitat discuţii despre viitoarele oportunităţi de colaborare între Azerbaijan şi România dar şi consolidarea relaţiilor parlamentare dintre cele două ţări.

Evenimentul a reunit personalităţi precum: Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaijan în România Abdinbekov Farid, șeful Reprezentanței Heydar Aliyev Fundației din România, Igbal Hajiyev CEO SOCAR România Hamza Karimov, Guliyev Azay şi Musa Gasimov, ambii deputaţi azeri dar şi numeroşi reprezentanţi din Camera Deputaţilor din Parlamentul României.

În cadrul întâlnirii bilaterale CEO SOCAR România Hamza Karimov a subliniat caracterul strategic al relațiilor bilaterale dintre Azerbaijan și România precum şi importanța dezvoltării relațiilor inter- parlamentare ca scop comun în asigurarea securității energetice a  României şi Europei în general. De asemenea, acesta a precizat că: “Astăzi  este foarte dificil să ne imaginăm un proiect energetic major în zona Caucazului  care să nu includă  Azerbaijanul ca  jucător -cheie . Să nu vă imaginaţi că această postură a fost dintotdeauna aşa! Tot ceea ce am realizat într-o perioadă scurtă de timp este grație viziunii liderului nostru national Heydar Aliyev”.

La finalul zilei  şi a rundelor de discuţii reprezentanţa SOCAR din România a organizat pentru toţi delegaţii un dineu oficial pentru sărbătorirea a 90 de ani de la obţinerea independenţei  Republicii Autonome Nakhchivan dar şi cu ocazia sărbătorii azere Novruz Bayram.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *