Acasă » Electricitate » Închiderea centralelor pe cărbune va crește volatilitatea prețului la energie

Închiderea centralelor pe cărbune va crește volatilitatea prețului la energie

2 mai 2023
Electricitate
energynomics

Închiderea centralelor pe cărbune în următorii ani și creșterea prețurilor materiilor prime va duce la o dezvoltare puternică a surselor regenerabile, dar va crește și nivelul intermitențelor în sistem și, în cele din urmă, va conduce la volatilitatea prețurilor intraday și creșterea prețurilor mărfurilor.

„Anul trecut a fost un an cu totul atipic din cauza impactului pandemiei de COVID-19. Am văzut că cererea a scăzut dramatic și, de asemenea, prețurile au fost mult mai mici. Apoi, însă, am observat o creștere foarte dramatică a prețurilor. În 2021, prețurile au crescut cam de trei ori față de nivelurile din 2020. Iar apoi, în 2022, am avut un plus de cerere, dar și presiuni la nivelul ofertei. Asta a însemnat că am ajuns la prețuri care erau de aproximativ cinci ori mai mari decât erau înainte de COVID”, a spus Evangelos Gazis, Head of Southeastern Europe, Aurora Energy Research, la conferința „Abordare regională Sofia”, organizată de Energynomics.

 

Compania se așteaptă la o continuarea scăderii prețurilor la gaze în următorii trei-patru ani, determinată în principal de anticipata creștere a gradului de aprovizionare cu gaze naturale și GNL în Europa, dar și din cauza reducerii cererii. De asemenea, prețurile la energie vor atinge un nivel scăzut până în 2026-2027, dar după acel moment se așteaptă o altă creștere ușoară.

„Principalul factor, așa cum am sugerat, ține de prețurile mărfurilor. Gazul natural și carbonul sunt principalii factori care influențează prețurile la energie. Și am văzut cum au evoluat lucrurile în ultimii doi ani”, a adăugat Gazis.

Datorită noilor politici europene pentru decarbonizare, care este de așteptat să se mențină, prețurile de comercializare a drepturilor de emisii de CO2 sunt de așteptat să crească până la 150 de euro pe tonă până în 2060. Potrivit expertului citat, capacitatea de generare a electricității pe bază de cărbune din Bulgaria este de așteptat să se reducă cu mai bine de jumătate până la începutul anilor 2030, pentru a se atinge eliminarea completă a cărbunelui până în 2038. În România, generarea pe bază de cărbune urmează să se reducă cu peste 50% până în 2026, pentru ca, în cele din urmă, să fie eliminată complet până în 2032. Pe de altă parte, centralele electrice pe cărbune retrase ar putea fi înlocuite cu CCGT-uri pe gaze în regiunea Europei de Sud-Est.

„Ne așteptăm la circa 1,5 GW în noi capacități pe gaze în Bulgaria, încă 2 GW în România și circa 2,5 GW în Grecia”, a adăugat el.

Un alt factor important va fi hidrogenul, alături de sursele regenerabile, care vor juca și ele un rol foarte important. Cererea de energie este în creștere în întreaga regiune, determinată în principal de electrificarea diferitelor sectoare ale economiei, iar pentru a putea produce hidrogen folosind electricitate, Bulgaria va trebui să adauge în sistemul energetic peste 12 TWh din 2025 până în 2040, iar România încă aproximativ 10 TWh. În consecință, cererea de energie electrică va crește.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI EVANGELOS GAZIS

În următorii opt ani, Aurora estimează că Bulgaria va adăuga, de asemenea, peste 5 GW în surse regenerabile, în principal proiecte solare, iar România 9,3 GW. În același timp, se așteaptă ca ambele țări să investească în producția de baterii cu o capacitate totală de trei gigawați.

Aurora Energy Research este o companie care oferă servicii de analiză și consultanță pentru piața de energie. Compania operează în prezent în 11 birouri din întreaga lume, majoritatea în Europa, dar și în Statele Unite și Australia, care acoperă întregul spectru al piețelor energetice de la energie, gaz, hidrogen și vehicule electrice. De asemenea, Aurora Energy Research a înființat la Atena o echipă de 15 persoane care acoperă piețe precum Grecia, România, Bulgaria, Serbia, Slovenia, Croația și Ungaria.

Conferința „Abordare regională Sofia” a fost organizată de Energynomics cu sprijinul partenerilor noștri: Eaton Electric, Finder, Kawasaki Gas Turbine Europe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *