Acasă » Electricitate » IMM-urile vor să-şi creeze un furnizor propriu de energie şi cer ajutor de stat pentru plata facturilor

IMM-urile vor să-şi creeze un furnizor propriu de energie şi cer ajutor de stat pentru plata facturilor

13 ianuarie 2021
Electricitate
Energynomics

Consiliul Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) analizează posibilitatea înfiinţării unui furnizor de energie special pentru IMM-uri şi cere autorităţilor susţinerea acestui sector printr-un ajutor de stat pentru plata facturilor, a declarat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

„Există o îngrijorare a IMM-urilor pe tema creşterii preţurilor la energie, pentru că vorbim de o categorie la fel de vulnerabilă ca şi populaţia. IMM-urile au şi ele o putere deficitară de negociere şi schimbările sunt acelea că preţul va creşte cu 20% şi pentru IMM-uri, ceea ce ar duce România înapoi în 2007, adică la cea mai scumpă energie din UE, cu consecinţe asupra coşului zilnic şi asupra competitivităţii. IMM-urile din România nu îşi permit să plătească energie mai scumpă, energia însemnând foarte mult în costurile de producţie”, a afirmat Jianu, conform Agerpres.

El a solicitat ca în cadrul Consiliului Consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) să existe şi un reprezentant al IMM-urilor.

„Cred că se impune discuţia pe un ajutor de stat pentru susţinerea costurilor la energie şi o să avem discuţii in cadrul consiliului (CNIPMMR – n.r.) cu privire la posibilitatea înfiinţării unui furnizor propriu, care să vegheze nevoile IMM-urilor”, a completat Jianu.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *