Acasă » Electricitate » Hidro » Hidroelectrica va investi, alături de o companie din Emirate, în panouri fotovoltaice flotante de circa 1.500 MW

Hidroelectrica va investi, alături de o companie din Emirate, în panouri fotovoltaice flotante de circa 1.500 MW

24 septembrie 2023
Electricitate
energynomics

Un proiect foarte important pe care îl avem în vedere în acest moment este o investiție de circa 1.500 de Megawați în panouri fotovoltaice flotante, pe care dorim să o realizăm împreună cu compania emirateză Masdar, a anunțat, vineri, în cadrul unei conferințe pe tema pieței de capital, preşedintele Hidroelectrica, Bogdan Badea.

„Compania Hidroelectrica se focusează pe mai multe targeturi. Primul target este să ne menținem şi să creştem profitabilitatea companiei şi performanța financiară, ceea ce vine la pachet şi cu planul de creştere a capacității instalate în ceea ce înseamnă producția şi diversificarea surselor de energie, exclusiv „verzi”, pentru că Hidroelectrica este o companie „verde”. Dorim să păstrăm această etichetă de companie „verde”. Planurile noastre de investiții se îndreaptă către, pe lângă capacități noi hidro pe care le mai putem realiza ținând cont şi de restricțiile de mediu pe care le avem în acest moment, diversificare către alte surse de energie regională în special eoliană şi fotovoltaică. Avem deja în operare parcul eolian de la Crucea, care a fost integrat în portofoliu. Rezultatele operaționale au fost peste aşteptări, iar sinergiile de care beneficiază diversele surse de energie regenerabilă au ajutat compania să îşi diversifice portofoliul de producție şi să crească profitabilitatea. Un alt proiect foarte important pe care îl avem în vedere în acest moment este o investiție de circa 1.500 de Megawați în panouri fotovoltaice flotante. Este o investiție pe care dorim să o facem împreună cu compania emirateză Masdar. Este o investiție nouă în România la o asemenea dimensiune”, a precizat Badea, conform Agerpres.

Potrivit reprezentantului Hidroelectrica, luciul apei, care în momentul de față prezintă un potențial extra din punct de vedere al suprafețelor, al intensității şi al randamentelor pe care panourile solare le-ar putea oferi, reprezintă o oportunitate pentru companie şi face parte din identificarea acelor sinergii care să contribuie la strategia de creştere a companiei.

Reprezentanții Hidroelectrica şi cei ai Masdar au semnat, pe data de 20 martie 2023, în capitala Emiratelor Arabe Unite – Abu Dhabi, un joint venture agreement care angajează cele două companii într-un demers investițional comun ce are ca scop realizarea de parcuri eoliene off-shore şi parcuri solare flotante în România.

Masdar este unul dintre cei mai importanți jucători la nivel global, cu proiecte realizate în 40 de țări şi cu o experiență de 16 ani în dezvoltarea şi construcția de capacități de producție a energiei din surse regenerabile, şi are un portofoliu de 23 GW instalați.

Conform datelor furnizate de companie, din 2006, Masdar a investit în principal în proiecte de energie solară şi eoliană, valoarea combinată a acestora ridicându-se la peste 30 de miliarde de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *