Acasă » Electricitate » Guvernul SUA acuză Rusia de penetrare a infrastructurii energetice

Guvernul SUA acuză Rusia de penetrare a infrastructurii energetice

20 martie 2018
Electricitate
energynomics

Guvernul SUA a acuzat oficial Rusia de a fi efectuat acțiuni, deja semnalate în presă, pentru a avea acces la rețeaua electrică a țării, la conductele de gaze naturale și de apă și la alte sisteme de control al infrastructurii critice. Nu s-a găsit însă nici o dovadă că obiectivele urmărite au fost atinse.

Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) și Biroul Federal de Investigații (FBI) au lansat o alertă comună privind „acțiunile guvernului rus care vizează entitățile guvernului american, precum și organizațiile din sectoarele energetic, nuclear, comercial, apă, aviație și infrastructură critică”. DHS și FBI au caracterizat această activitate ca o „campanie de intruziune în mai multe etape”.

Atacurile, inițial raportate în iulie 2017, au început prin direcționarea rețelelor de computere și tehnologia informației (IT) ale centralelor electrice și a altor active critice din aceste industrii, folosind „phishing-ul” și alte metode prin care au accesat și furat date, inclusiv prin infestarea cu viruși de tip malware, potrivit greentechmedia.com.

Dar aceasta a fost doar prima parte a unui plan de acces la sistemele de operare (OT), cum ar fi sistemele de control pentru centralele nucleare și turbinele convenționale cu combustibil fosil, care ar putea fi manipulate pentru a provoca defecțiuni sau întreruperi ale echipamentelor.

Agențiile federale au reacționat repede, anunțând că nu au avut semne de pătrundere al unor hackeri care să reușească să penetreze rețelele OT vizate, care folosesc în mare măsură tehnologii vechi care nu sunt conectate la internet în operațiunile de zi cu zi. Cu toate acestea, factorii de decizie-cheie din ambele părți ale culoarului au solicitat eforturi sporite de combatere a cibernetizării rusești în rețeaua electrică.

Secretarul Energiei, Rick Perry, a declarat joi subcomisiei Congresului, că nu este sigur că rețeaua este protejată de atacuri cibernetice, ”care se petrec literalmente de sute de mii de ori pe zi. […] Războiul care se desfășoară în spațiul cibernetic este real, este serios”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *