Acasă » Interes general » Guvernul a anunțat o compensare de 50 de bani pe litrul de combustibil

Guvernul a anunțat o compensare de 50 de bani pe litrul de combustibil

24 iunie 2022
Interes general
energynomics

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi o compensare de 50 de bani la litrul de combustibil, măsură valabilă pentru trei luni, începând cu 1 iulie.

„Am identificat o soluție de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se va aplica direct la pompă”, a spus el, precizând că este vorba de „o măsură care implică atât responsabilitatea Guvernului cât şi responsabilitatea companiilor din industria petrolieră”. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie. Potrivitotnews.

HotNews.ro, 62% din circa 2.000 de repondenți consideră că în urma măsurii benzinarii vor majora prețurile.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a declarat că măsura este infimă luând în calcul că în ultimele 6 luni creșterea prețurilor la carburanți a fost de peste 30%, însă poate fi o perioadă intermediară în care Guvernul să facă simulari și analize și să vină cu soluții viabile pentru consumatori, conform HotNews.ro

„Jumătate din această reducere va fi decontată de către stat printr-un mecanism care va fi implementat între distribuitori și ministerele de resort”, a spus premierul.

Potrivit lui Ciucă valoarea pachetului de compensare va fi de 2 miliarde de lei, jumătate din acești bani urmând a fi asigurați de la bugetul de stat.

Premierul a afirmat că, la finalul acestei perioade, se va analiza dacă va fi necesar un set nou de măsuri.

„Avem de asemenea la îndemână un instrument util, mă refer la OUG privind combaterea efectelor speculative. Prin acestea vom asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, împotriva creşterilor nejustificate ale preţurilor. Măsurile pe care noi le luăm şi care fac parte dintr-un mecanism eficient pentru următoarele 3 luni nu afectează în niciun fel bugetul de investiţii. Guvernul va păstra ţinta de 7% din PIB pentru investiţii, respectiv 88 de miliarde de lei”, a spus Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *