Acasă » Electricitate » Germania vrea fond pentru optimizarea traficului și reducerea poluării

Germania vrea fond pentru optimizarea traficului și reducerea poluării

30 iulie 2017
Consumatori
energynomics

Ministrul Transporturilor din Germania a anunțat noi planuri pentru crearea unui fond al căui scop ar fi să ajute orașele să-și modernizeze sistemele de transport și să reducă poluarea. El a mai s spus că este prea devreme pentru a renunța la motorul cu combustie internă. La o zi după ce Marea Britanie a anunțat că va interzice vânzarea de noi autovehicule pe benzină și diesel începând din 2040, Alexander Dobrindt a declarat că fondul german va oferi sute de milioane de euro și ar ajuta orașele să optimizeze fluxul de trafic.

Cu toate acestea, el nu a spus când ar urma să fie înființat fondul, însă a adăugat că nu este productiv în această etapă să se vorbească despre „moartea motorului cu combustie”.

Germania are trei dintre cei mai mari producători de automobile din lume – Volkswagen, Daimler și BMW, care au investit foarte mult în tehnologia diesel, iar guvernul a declarat că se opune interzicerii motoarelor diesel, potrivit Reuters.

După ce Volkswagen (VW) a recunoscut cu aproape doi ani în urmă că a încercat să falsifice testele de emisii, întreaga industrie auto a intrat sub investigație în ceea ce privește emisiile de oxid de azot produse de automobilele diesel, acuzate de provocarea unor boli respiratorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *