Reducerea accizei la motorină nu a funcționat și nu poate funcționa pentru scăderea prețului la pompă, consideră experta în energie Corina Murafa.
Ea spune că prin scăderea accizei guvernul renunță astfel la venituri importante pentru buget — bani necesari pentru servicii publice, protecție socială, pensii și salarii — fără să poată controla cauza principală a scumpirilor.
”România nu stabilește prețul petrolului. Depindem de cotațiile internaționale, de cursul valutar, de capacitatea de rafinare și de deciziile OPEC+, un cartel asupra căruia nu avem nicio influență reală.
În august, acciza la motorină a fost redusă temporar cu 20%, iar pentru prima jumătate a lunii septembrie cu 25%. Cu toate acestea, prețul la pompă a continuat să crească ca și când aceste reduceri nu ar fi existat. Când materia primă se scumpește pe piața internațională, ajustarea accizei este doar o picătură într-un ocean — și încă una plătită din bugetul public”, spune ea, într-o postare pe Facebook.
Conflictul din Orientul Mijlociu și perturbarea fluxurilor petroliere continuă să împingă prețurile în sus. În același timp, marile companii petroliere obțin profituri excepționale dintr-o criză pe care cetățenii și firmele mici o plătesc integral.
Totodată, șase state membre au cerut deja ca Uniunea Europeană să discute taxarea acestor profituri excepționale, după modelul contribuției de solidaritate introduse în 2022. Subiectul urmează să fie abordat la reuniunea informală ECOFIN din 18–19 septembrie, la Dublin.
”România ar trebui să se poziționeze fără echivoc în favoarea unei asemenea măsuri. Deocamdată, însă, tace mâlc. Nu este normal să golim bugetul public pentru a subvenționa indirect consumul de combustibili fosili, în timp ce marile companii petroliere păstrează profiturile extraordinare generate de război și de tensiunile geopolitice.
Soluțiile reale sunt cele care ne reduc dependența de petrol.
1. Electromobilitatea trebuie luată în sfârșit în serios.
Nu este suficient să finanțăm instalarea unor stații de încărcare. Acestea trebuie să existe acolo unde este nevoie, să funcționeze și să ofere servicii predictibile. ANRE și toate autoritățile responsabile trebuie să asigure racordarea rapidă, monitorizarea infrastructurii și standarde reale de calitate pentru utilizatori.
Vorbesc și din experiență personală: acum două săptămâni am ajuns să merg cu 80 km/h pe Autostrada Soarelui, ca să fiu sigură că ajung la următorul punct de încărcare funcțional. Cu aceeași mașină electrică am călătorit până în nordul Germaniei și înapoi și până în țările baltice și înapoi, fără asemenea probleme. În România, însă, o călătorie pe una dintre principalele autostrăzi poate deveni încă o aventură.
2. Micii transportatori au nevoie de sprijin pentru tranziție.
Nu există astăzi un program serios care să-i ajute să-și schimbe vehiculele. Dacă ar trece la electromobilitate, acești agenți economici și-ar reduce de patru ori costurile cu combustibilul. Putem construi scheme de împrumuturi garantate de stat, programe în care o parte din investiție este subvenționată, iar restul finanțată avantajos, precum și infrastructură de încărcare dedicată transportului comercial.
Pe termen scurt, se poate discuta și despre rambursarea unei părți din acciză pentru transportatori, după criterii clare și verificabile. Dar să oprim prostia asta cu reducerea accizei, care nici nu are efect, și mai și stimulează consumul.
3. Transportul public și feroviar trebuie să devină o alternativă reală.
Săptămâna aceasta am fost cu copiii într-o scurtă vacanță la Viena și Bruxelles. Pentru copiii mei de 8 și 10 ani am găsit gratuități și facilități generoase în transportul public și feroviar. Fără ștampile, carnete de note vizate, fițuici special luate în avans din gară. Acolo, politica de transport este construită astfel încât familiile să fie încurajate să lase mașina acasă. În România, trenul rămâne deseori mai lent, mai puțin predictibil și prea scump pentru o familie”, conchide ea.
