Acasă » Electricitate » Germania va introduce o nouă taxă în facturile la gaze ale consumatorilor

Germania va introduce o nouă taxă în facturile la gaze ale consumatorilor

5 iulie 2022
Electricitate
energynomics

Guvernul german vrea să introducă o nouă taxă în facturile la gaze ale tuturor consumatorilor, în ideea de a-i ajuta furnizorii de gaze să facă față creşterii rapide a prețurilor la importuri, conform unei propuneri consultate de Reuters.

Această propunere legislativă este aşteptată să fie adoptată de parlament la data de 8 iulie, potrivit unor surse din industria de gaze precum şi din interiorul guvernului de la Berlin.

Un purtător de cuvânt de la Ministerul german al Economiei a refuzat să comenteze aceste informații dar a spus că Ministerul evaluează în mod constant instrumentele existente precum şi dacă este nevoie de suplimentarea lor.

Germania se străduieşte să pună la punct un mecanism de urgență înaintea datei de 11 iulie, când este programată o perioadă de zece zile de lucrări de mentenanță la gazoductul Nord Stream 1, ceea ce înseamnă că livrările de gaze ruseşti prin această conductă vor fi oprite complet. Experții avertizează că perioada de întrerupere a livrărilor ar putea fi prelungită, ceea ce ar agrava problemele în aprovizionarea cu gaze şi ar împinge şi mai sus prețurile, conform Agerpres.

Costurile suplimentare care vor apărea pentru a înlocui gazele din Rusia vor fi împărțite între toți consumatorii, în cadrul unei proceduri transparente şi non-discriminatorii via Trading Hub Europe, o organizație a operatorilor de rețele de gazoducte.

Noua taxă va face gazele mai scumpe pentru toată lumea, în loc ca povara să cadă doar pe anumite gospodării în funcție de cine este furnizorul lor de gaze.

Dacă Parlamentul de la Berlin va aproba planul, executivul ar putea introduce taxa în locul unei clauze generale de ajustare a prețurilor care ar permite furnizorilor să transfere ei înşişi majorările de prețuri pe seama clienților.

Experții susțin că o clauză de ajustare a prețurilor ar fi una incorectă şi contestabilă în justiție. Această clauză spune că doar costurile rezonabile pot fi transferate pe seama clienților, ceea ce lasă deschisă calea pentru multe interpretări, susține avocatul Peter Rosin. Potrivit acestuia, este discutabil dacă contractele care promit consumatorilor prețuri fixe ar putea fi revocate.

Noua taxă din factura la gaze va fi bazată pe modelul suprataxei EEG din factura de energie electrică, care timp de mai mulți ani a fost utilizată pentru susținerea producției de energie regenerabilă. În plus, guvernul de la Berlin va putea declanşa şi o clauză generală de ajustare a prețurilor, în situația în care există o „perturbare semnificativă” la importurile de gaze.

Diminuarea livrărilor de gaze ruseşti obligă companiile de utilități din întreaga Europă să cumpere gaze naturale la prețuri mai mari. Joi, grupul german de utilități Uniper a anunțat că poartă discuții cu privire la o posibilă salvare de către guvernul de la Berlin şi de asemenea şi-a retras prognozele pentru 2022 din cauza restricțiilor la livrările de gaze adoptate de grupul rus Gazprom.

Experții din industria energetică estimează că importatorii de gaze ar putea avea nevoie de aproximativ un miliard de euro pe săptămână pentru a acoperi costurile suplimentare create de majorarea prețurilor, o sumă pe care taxa propusă ar putea să o finanțeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *