Acasă » Petrol și Gaze » Gazprom și Bulgaria au discutat despre tranzitul gazelor în contextul creării Turkish Stream

Gazprom și Bulgaria au discutat despre tranzitul gazelor în contextul creării Turkish Stream

29 septembrie 2017
Petrol și Gaze
energynomics

Șeful Gazprom, Alexei Miller, a discutat săptămâna aceasta cu ministrul bulgar al energiei, Temenushka Petkova, problemele legate de aprovizionarea cu gaze și de tranzit prin Bulgaria, a transmis grupul rus.

Reuniunea de la Moscova s-a axat pe „problemele curente și emergente legate de cooperarea bilaterală”, cu accent pe furnizarea de gaze rusești către Bulgaria și pe tranzitul de gaze prin Bulgaria, în contextul proiectului Turkish Stream, potrivit unei declarații publicate de Gazprom, citate de Seenews.com.

Discuția a făcut parte dintr-o reuniune a grupului de lucru pentru energie al comisiei interguvernamentale ruso-bulgare privind cooperarea economică.

Proiectul Turkish Stream este menit să transporte gazul rusesc prin Marea Neagră către consumatorii din Turcia și în continuare spre granița Turciei cu țările vecine pentru livrarea către sudul și sud-estul Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *