Acasă » Petrol și Gaze » Gazprom Export și Linde încheie un contract de vânzare-cumpărare de heliu

Gazprom Export și Linde încheie un contract de vânzare-cumpărare de heliu

14 martie 2018
Petrol și Gaze
energynomics

Grupul Linde și compania Gazprom Export LLC, o filială 100% deținută de Gazprom, au semnat un acord de vânzare – cumpărare de heliului (He) produs la noua fabrică Amur a companiei ruse, aflată în prezent în construcție, în estul Rusiei – parte a proiectului “Energie Siberiană” al Gazprom.

Conform acordului, Linde va deveni cumpărător de volume semnificative de heliu produs în noua unitate din orașul Svobodny, în vecinătatea orașului Blagoveshensk. Fabrica urmează să fie deschisă în paralel cu fluxul de gaze naturale extrase din câmpul Chayandinskoye de-a lungul noii rute de transport de gaze “Yakutia – Khabarovsk – Vladivostok”.

Divizia de inginerie a lui Linde deține licența pentru tehnologia de separare a gazelor criogenice pentru Fabrica Amur din Svobodny și va furniza unități de extracție a lichidelor cu etan și gaz natural (NGL) și de respingere a azotului (N2), de lichefiere, purificare și depozitare. Proiectul reprezintă o întreprindere logistică unică, fabrica fiind situată la aproximativ 1.500 de kilometri de porturile dedicate exportului din jurul Vladivostokului, potrivit gasworld.com.

Câmpul Chayandinskoye, împreună cu alte resurse deținute de Gazprom în regiunea Siberiană de Est, formează unul dintre cele mai mari rezervoare de heliu din lume. Fabrica Amur va deveni o nouă sursă semnificativă de heliu, când va fi pe deplin operațională, ceea ce va contribui la satisfacerea cererii globale, în creștere de zeci de ani.

Gazul este utilizat într-o gamă largă de aplicații, inclusiv în fabricarea și operarea scannerelor RMN (scanner cu rezonanță magnetică), precum și în fabricarea de semiconductori, ecrane LCD și a cablurilor de fibră optică. Deoarece nu poate fi produs decât din surse naturale bogate în heliu, există doar un număr limitat de instalații de producție de heliu în întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *