A spune că o anumită formă de energie este „ieftină” este, aproape întotdeauna, înșelător. Totuși, dincolo de disputele privind o tehnologie sau alta, cum stabilim prețul energiei rămâne o problemă crucială. Calculele strict contabile ne-au pus în brațele Rusiei și riscă acum să ne mențină dependenți de China. Fotovoltaicul trebuie să adauge costurile de securitate, iar nuclearul trebuie să adauge costurile de flexibilitate și management al sistemului. Iar costurile nu pot fi alocate de guvern, ci distribuite prin mecanisme de piață.
Europa trebuie să accelereze dezvoltarea energiilor regenerabile nu doar din motive climatice, ci și pe bază de argumente strategice, a susținut Frans Timmermans la București, în cadrul „The Economist Romania Government Roundtable”. Suveranitatea viitoare a Europei depinde de reducerea vulnerabilităților și de extinderea rapidă a producției de energie electrică. În viziunea sa, asta înseamnă investiții masive în sursele regenerabile de energie, susținute de o uniune energetică, o uniune a piețelor de capital și o rețea paneuropeană. Fost vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru Pactul verde european, Timmermans a fost direct și simplu: „Nu există energie mai ieftină decât energia solară. […] Și aceasta devine tot mai ieftină pe zi ce trece.”
Ceva mai târziu, el și-a întărit poziția în timpul discuției cu Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica: „Orice ai face, orice ne-ai spune astăzi aici, nu există energie mai ieftină pe planetă.”
Ghiță nu neagă reducerea extraordinară a costurilor cu energia regenerabilă. Dimpotrivă, o recunoaște în mod explicit și chiar i-a mulțumit lui Timmermans pentru politicile care au contribuit la reducerea costurilor de instalare de la aproximativ 6 milioane de euro pe MW în 2011 la sub 1 milion de euro pe MW în prezent, îmbunătățind totodată și factorii de capacitate. Contraargumentul său a fost însă că prețul aparent convenabil al energiei fotovoltaice nu mai apare la fel atunci când se ia în considerare sistemul în ansamblu. Energia nucleară, susține Cosmin Ghiță, ar trebui evaluată nu doar pe baza prețului de catalog, ci și pe baza intensității subvenției pe fiecare MWh livrat, a factorului de capacitate ridicat, a capacității de a furniza energie în bandă și a externalităților industriale, strategice și sociale pe care le generează. Cu un astfel de calcul mai amplu, a sugerat el, energia nucleară s-ar putea dovedi mai ieftină decât pare la prima vedere.
Două metode de evaluare
„E lung pământul, ba e lat”, spune poetul, doar pentru a arăta că alegerea este imposibilă, și trece mai departe. Tot astfel, miezul schimbului de replici dintre Timmermans, care apăra energia solară, și Ghiță, care apăra energia nucleară, a fost o ciocnire între două modalități de evaluare.
Poziția lui Timmermans este una deliberat pragmatică. Europa, spune el, nu-și poate permite să facă alegeri dictate de ideologie. „Faceți calculele”, a insistat el în repetate rânduri. Da, energia nucleară va fi necesară, a admis, avertizând totuși împotriva înlocuirii unui reflex ideologic cu altul. Într-unul dintre momentele cheie ale dezbaterii, Timmermans a recunoscut că generația lui s-a opus în trecut energiei nucleare din motive ideologice: „Sunt dintr-o generație care, în studenție, ieșea să protesteze față de energia nucleară. Era o alegere ideologică. Nu faceți greșeala de a repeta acum o alegere ideologică în sens invers.” El a adăugat apoi o obiecție dură: încă nu a văzut un proiect nuclear finalizat la timp și în bugetul anticipat, iar realitatea comercială pe termen scurt a reactoarelor modulare mici (SMR) rămâne incertă.
Ghiță a răspuns direct la această provocare. România, a spus el, are deja un astfel de exemplu „acasă la noi”: Unitatea 2 de la Cernavodă, construită, potrivit spuselor sale, în limita bugetului și cu o întârziere de doar trei luni. În termeni mai generali, el a susținut că proiectele pot rămâne sub control atunci când țările păstrează controlul asupra lanțurilor de aprovizionare, reglementării și execuției. De asemenea, el consideră că LCOE sau CAPEX-ul brut sunt repere insuficiente, subliniind că în alți indicatori sunt folosiți tot mai mult în Statele Unite, deoarece energia electrică nu poate fi evaluată doar pe baza costului de producție. Dacă o tehnologie asigură o producție fiabilă, susține cererea industrială, creează capacități locale și reduce vulnerabilitatea strategică, toate acestea trebuie să fie luate în calcul și ele.
Ce este dincolo de sloganuri
Odată ce trecem dincolo de sloganuri, formula „cea mai ieftină energie” devine mult mai greu de susținut cu onestitate. Ieftină pentru cine? Ieftină la ce oră? Ieftină la poarta centralei sau ieftină pentru consumator într-un sistem care trebuie să rămână stabil în condiții de presiune maximă? Ieftină într-o zi însorită cu surplus de producție sau într-o seară de iarnă fără vânt? Ieftină fără a fi incluse costurile de echilibrare, costurile de stocare, capacitatea de rezervă, consolidarea rețelei și episoadele de prețuri negative, sau după? Ieftină dacă se exclud subvențiile, sau ieftină dacă acestea sunt incluse? Și dacă se includ subvențiile, pe ce orizont de timp – și se ia în calcul doar sprijinul bugetar direct, sau și ordinea de merit reglementată, schemele de sprijin, garanțiile publice și efectele colaterale ale politicilor industriale?
Dialogul a venit deja cu elemente ale unui răspuns mai amplu. Ghiță a susținut că importanța economică a energiei nucleare nu poate fi separată de securitatea energetică, politica industrială, educația, localizarea producției și reziliența sistemului. Bogdan Badea, președintele Consiliului de Administrație al Hidroelectrica, a complicat imaginea în plus, avertizând că, deși energia solară poate fi cea mai ieftină tehnologie din punct de vedere al CAPEX, ea poate deveni un „măr otrăvit” din punct de vedere operațional dacă sistemul nu dispune de echilibrare, stocare și suport dispecerizabil. El a menționat în mod explicit că energia fotovoltaică este cea mai ieftină din punct de vedere al CAPEX, dar că o cantitate mai mare de energie solară și eoliană necesită hidroenergie, stocare prin pompare și alte resurse de echilibrare pentru ca sistemul să le poată absorbi în mod eficient. Varinia Radu, co-fondatoare și director executiv a Energynomics, a subliniat același aspect când a observat că energia solară este cea mai ieftină din punct de vedere al CAPEX, dar devine mai scumpă din punct de vedere operațional într-un sistem caracterizat de prețuri negative, congestii și obligațiile de optimizare a rețelelor.
Răspunsul vine din piață, atunci când aceasta este suficient de rafinată
Este evident, acum, că investiția în producție, ca un cost individual, este un reper prea limitat pentru un sector atât de important din punct de vedere social și economic precum cel al energiei electrice. Pentru consumator, valoarea energiei electrice este cu totul legată de disponibilitate, previzibilitate, flexibilitate, siguranța în aprovizionare, adecvarea rețelelor de transport și distribuție, de costul menținerii în funcțiune a întregului sistem atunci când cel mai ieftin producător marginal este indisponibil. Cu cât sistemul devine mai divers din punct de vedere tehnologic și mai complex din punct de vedere instituțional, cu atât este mai riscant ca o singură persoană, o autoritate de reglementare sau o ideologie să declare cu certitudine că energia „ar trebui” să vină cu un anume preț.
Exact aici politica energetică devine periculoasă atunci când încearcă să înlocuiască mecanismele de piață cu certitudini administrative. Într-un sistem atât de complex, intervențiile concepute pe baza unui singur indicator pot genera cu ușurință consecințe neintenționate în alte domenii: semnale de preț distorsionate, investiții insuficiente în active de echilibrare, dependență de lanțurile de aprovizionare din import, capacități neutilizate sau alte forme de vulnerabilitate strategică.
Și criza actuală, ca toate crizele, ne face pe fiecare în parte mai filozofi. Însă din discuțiile purtate la București, în cadrul „The Economist Romania Government Roundtable”, un eveniment organizat în parteneriat cu RCI Holding România, reiese o concluzie practică: cu cât avem mai multe variabile care contează, cu atât devine mai puțin credibilă afirmația că un singur planificator, o singură ideologie sau o singură orientare tehnologică ar putea stabili dinainte „adevăratul” preț al energiei.
Piața nu este perfectă. Dar este singurul mecanism capabil să sintetizeze, chiar dacă într-un mod imperfect, informațiile dispersate care țin de costurile tehnologice, momentul în timp, caracterul intermitent, raritatea, flexibilitatea, subvențiile, riscurile de securitate și preferințele consumatorilor. Intervenția administrativă rămâne necesară la nivel marginal, în special în ceea ce privește investițiile pe termen lung, decarbonizarea și securitatea.
Ceea ce a scos la iveală, în cele din urmă, dezbaterea dintre Timmermans și Ghiță este că adevărata problemă nu constă în a stabili dacă energia fotovoltaică este „cea mai ieftină” sau cea nucleară. Problema este că stabilirea prețurilor la energie este indisolubil legată de modelul sistemului energetic, iar proiectarea acestuia depinde de valori, instituții și orizonturi temporale. De aceea, asemenea dezbateri capătă atât de ușor conotații ideologice. Și de aceea piețele ar trebui să rămână, pe cât posibil, expuse la alegeri libere și competiție, modelate totodată de decizii strategice și de calcule fundamentate pe înțelegere.
