Acasă » Electricitate » Florin Pop, EnergoBit: Suntem în fața celui de-al doilea val de dezvoltare a regenerabilelor

Florin Pop, EnergoBit: Suntem în fața celui de-al doilea val de dezvoltare a regenerabilelor

14 iulie 2021
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

EnergoBit a fost implicat în proiectul eolian al CEZ de 600 MW, reușind cu succes să depășească toate obstacolele apărute și să facă față cerințelor contractorului extern, în pofida scepticismului consultanților externi, a spus Florin Pop, director general, EnergoBit, în cadrul celei de a 7-a ediții a Energy Strategy Summit, eveniment organizat de Energynomics.

”Am reușit să depășim toate obstacolele, și este pentru mine și o certitudine, că, din punct de vedere tehnic, generația actuală și generațiile viitoare vor face față unor astfel de provocări”, a spus el. Inginerii clujeni au instalat în cadrul proiectului CEZ circa 1.600 de km de cablu de medie tensiune.

”Am fost puși pentru prima dată în fața unei asemenea provocări: să integrăm un sistem de comandă-control dezvoltat de producătorul turbinelor, cu un sistem de comandă-control al beneficiarului, care vrea și o comandă locală și una centralizată și o urmărire din străinătate, cu toate cerințele DEN, care face legea. A fost o provocare pe care am depășit-o și suntem foarte mândri de această inteligență. Acum suntem în fața unui al doilea val de dezvoltare. Spun eu că firmele – integratorii ca noi – sunt pregătite să facă față provocărilor tehnice. Am învățat foarte mult și această experiență ne-a ajutat să implementăm alte proiecte foarte importante pentru SEN, investiții ale operatorilor de distribuție sau transport”, a mai adăugat Pop.

El crede că digitalizarea trebuie să reprezinte o stare de fapt, nu ceva extraordinar. ”Accesul la date în timp real permite operatorilor să ia decizia corectă (de exemplu în smart metering). Astăzi, facem câțiva pași. Probabil, în 5-10 ani, inteligența artificială va fi din ce în ce mai prezentă, pentru a ajunge la situația în care totul este dirijat de inteligența artificială”, a mai spus el.

Totodată, EnergoBit se va implica tot mai mult în proiecte de stocare, urmând să anunțe pe piață două noi produse modulare. ”Credem în necesitatea stocării și credem că aceasta este o soluție pentru viitor. Noi vom veni și cu soluții modulare pentru stocarea energiei. Avem un departament de cercetare implicat în proiecte totale de 7.000 MW, multe inovatoare. Să vedem câte vor fi puse în practică! Ne dorim un dialog între toate părțile implicate, însă mai aplicat și mai intens, predictibilitate pentru investitori în producție sau regenerabile. Dacă sistemul legislativ se va schimba însă tot atât de repede în România, nu vom mai ști în ce direcție să mergem”, a spus Pop

EnergoBit, integrator clujean de soluții energetice, are 800 de angajați, din care 200 de ingineri specializați, compania fiind unul dintre liderii autohtoni în domeniul electroenergetic.

Ediția 2021 a Energy Strategy Summit a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul Automatica, BCR, CE Oltenia, Chimcomplex, E.ON România, Electrica Furnizare, Electroalfa, EnergoBit, Enevo Group, FPPG, Greencells, Horvath & Partners, ING Bank, Hidroelectrica, MET România Energy, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Photomate, Rolls Royce, Romgaz, Schneider Electric, Signify, Transgaz.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *