« Toate evenimentele

Piaţa de electricitate: reperele prezentului, semnele viitorului

18 Nov 2015 @ 09:00 - 13:00

Consumul final de energie electrică a revenit pe creştere, după scăderile din ultimii ani. Iluminatul public înregistrează creşteri semnificative, iar consumul populaţiei este şi el în creştere. Exportul de energie electrică este tot mai consistent, iar investiţiile în noi unităţi de producţie, continuă, deşi în ritmuri mult încetinite. Fiecare indicator dă un semnal în legătură cu tendinţele din economie. Investiţiile în stocarea de energie şi mobilitatea electrică sunt două opţiuni pentru stabilizarea şi creşterea consumului de electricitate. La Energy Breakfast Club, pe 18 noiembrie, descoperim viitorul împreună, punând datele din piaţa de electricitate alături de noi proiecte de business.[formularEveniment]

a

Vorbitoria

Camil Aliman, Manager Regional pentru România și Ungaria, Ridge Tool, o companie a Emerson Electric Co.

Camil Aliman va prezenta cele mai noi soluții pentru sertizarea cablurilor electrice de la RIDGID, brand al Emerson Electric Co. El va vorbi și despre investiția RIDGID în România, cu accent pe inginerie, cercetare și dezvoltare de noi produse, cât și producție și training.

aa

a

Octavian Udrişte, membru în Consiliul Director al Asociaţiei pentru Mobilitate Metropolitană

Octavian Udrişte va prezenta situaţia prezentă şi perspectivele dezvoltării pieţei de mobilitate electrică în România, cu referire inclusiv la proiecte europene care pot accelera investiţiile şi la modele de bune practici în parteneriatele dintre autorităţile publice locale, producătorii de vehicule electrice, furnizorii de servicii adiacente: echipamente, staţii de alimentare, servicii de IT şi telecomunicaţii etc.

 a

Simona Titică, Manager Vânzări, ALD Automotive România

Simona Titică va prezenta perspectiva ALD Automotive cu privire la piaţa de vehicule electrice din România: oferta de vehicule, soluţii financiare, puncte de interes ale utilizatorilor. Vor fi prezentate şi exemple de bune practici în modul în care mobilitatea electrică a fost susţinută şi dezvoltată rapid în state europene.

a a

a

Daniel Vlad, Director Executiv, TMC Electric Mobility

Daniel Vlad va prezenta câteva tipuri de sisteme integrate de staţii de încărcare electrice, precum şi principalele provocări în instalarea acestora la nivel municipal. Daniel Vlad va prezenta de asemenea şi câteva tipuri de staţii de încărcare electrică, subliniind specificul fiecăreia şi tipul de utilizator căruia i se potriveşte.

a

 a

Teme

Am invitat peste 50 de specialiști din domeniu, în principal reprezentanți ai companiilor de top din România, precum şi reprezentanți ai asociațiilor profesionale active în domeniu. Între organizaţiile invitate se numără ABB, Adrem Invest, Alstom România, Altius Fotovoltaic, Amec Foster Wheeler, ANRE (Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei), AREE – Asociatia Romana pentru Energie Eoliana, Asociatia Romana pentru Iluminat, Bartec, BCR Pensii, Belectric, Bester, Brady, Cabur Energy, CEZ Distributie, E.ON Romania, Eaton, Elcen (Electrocentrale Bucuresti), Electrica, Electroalfa, Electromagnetica, Elektra Invest, Elsaco Electronica, Emerson, E-motion Electric, Enel România, Enel Green Power, Energia Verde, Energobit Group, Eneria, General Electric, Gras Savoye, Hidroelectrica , Iberdrola, Inversolar Energy, KAPSCH, KDF Energy, Luxten Lighting Company, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Monsson Group, Natural Energy, Nordex, Nuclearelectrica, RCS-RDS, Renovatio, Repower, Schneider Electric Romania, Siemens SRL, Smart Solar SRL, TIAB Vinci Energies, Verbund Trading Romania, Vestas Romania, Wind Power SRL.

  • Care este structura prezentă a producţiei de electricitate şi care sunt tendinţele ce pot fi identificate
  • Care sunt tendinţele de consum ale momentului?
  • În ce fel se pot poziţiona companiile pentru a veni cu soluţii tehnice utile pentru clienţi?
  • Care sunt perspectivele implementării staţiilor de alimentare pentru autovehicule electrice?
  • Ce opţiuni de vehicule electrice avem în prezent şi care soluţii financiare sunt cele mai potrivite?
  • Care sunt modificările de legislaţie şi reglementare cu cel mai mare impact anticipat în domeniu?

Aflaţi la Energy Breakfast Club!

Evenimentul este organizat de energynomics.ro și susținut de partenerii noștri: ALD Automotive România, BCR Pensii, LeasePlan, Ridgid, SGS România, Sixt New Koppel.

Participare

Accesul la Energy Breakfast Club este deschis tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza invitației personalizate lansate de energynomics.ro. Ne poți scrie la [email protected] pentru a solicita o invitație!

Energy Breakfast Club este o întâlnire de 2-3 ore în care specialiștii din energie se pun la curent cu cele mai noi informații și cele mai influente opinii pe una dintre temele fierbinți ale momentului.

Din postura de gazdă, începând cu ora 09.00, energynomics.ro pune la dispoziție moderatorul și cafeaua, propune tema și lansează invitațiile către speakeri. Aceștia sunt selectați dintre cei mai buni cunoscători ai tematicii și devin responsabili cu provocările intelectuale și organizarea ideilor. Prezentările nu depășesc 20 de minute și se doresc a fi puncte de pornire pentru dinamice schimburi de idei și perspective.

Clubul se închide la ora 12.

Evenimente următoare