Acasă » Petrol și Gaze » Engie solicită UE instrucţiuni clare privind plata gazelor ruseşti

Engie solicită UE instrucţiuni clare privind plata gazelor ruseşti

9 mai 2022
Import-Export
energynomics

Compania franceză de utilităţi Engie încă plăteşte în euro pentru gazele ruseşti, în conformitate cu contractele sale, şi speră că va primi curând de la Comisia Europeană instrucţiuni clare, deoarece unele firme se confruntă luna aceasta cu termenul limită pentru efectuarea plăţilor, a afirmat directorul general Catherine MacGregor, transmite Reuters.

„Avem nevoie de claritate şi de instrucţiuni detaliate de la CE privind posibilele soluţii de plată. Ceea ce avem nevoie de la UE este claritatea”, a declarat Catherine MacGregor la o conferinţă privind energia regenerabilă.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti, potrivit Agerpres.

Săptămâna trecută, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.

Anterior, MacGregor declarase pentru postul de radio RTL radio că Engie „încă plăteşte în euro” şi lucrează la o soluţie privind cererile Moscovei, iar stocurile companiei sunt la un nivel ridicat.

Engie, ca şi alte companii din Europa, se pregăteşte pentru o eventuală tăiere a livrărilor de gaze naturale ruseşti către Europa, diversificându-şi sursele de aprovizionare şi importând „masiv” gaze naturale lichefiate (GNL). Compania a încheiat recent un acord de achiziţionare de GNL pe 15 ani cu firma americană NextDecade Corp.

De asemenea, extinderea pe segmentul energiei regenerabile este o altă parte a răspunsului Engie, a afirmat MacGregor.

Gazele ruseşti sunt responsabile pentru 20% din livrările Engie şi pentru 40% din necesarul de gaze al Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *