Acasă » Regenerabile » Enel începe construcția celui mai mare parc fotovoltaic din Australia

Enel începe construcția celui mai mare parc fotovoltaic din Australia

11 octombrie 2017
Regenerabile
energynomics

Enel, printr-o asociere prin participație între subsidiara de energie regenerabilă deținută integral de Enel Green Power și Fondul de Infrastructura Danez, a început construcția centralei fotovoltaice Bungala Solar One de 137.7 MW lângă orașul Port Augusta, din Australia. Aceasta reprezintă prima parte a Proiectului Fotovoltaic Bungala Solar, a cărui capacitate totală va fi de peste 275 MW.

„Bungala Solar (este) cea mai mare centrală solară din țară aflată în prezent în construcție”, a declarat Antonio Cammisecra, directorul general al Enel Green Power.

„Acest proiect marchează un pas important în strategia noastră de creștere într-o țară care se poate mândri cu abundenţa resurselor și a cărei capacitate în sfera energiei regenerabile este anticipată să crească în următorii ani. În acest context, Enel Green Power își propune să devină un jucător-cheie în sectorul energiei verzi din Australia.”

Enel va investi aproximativ 157 de milioane de dolari în proiectul ce va ajunge la peste 275 MW, cu o investiție totală în valoare de 315 de milioane de dolari, susținută printr-un mix de capital și un proiect de finanțare cu un consorțiu de bănci locale și internaționale. Proiectul Bungala Solar este contractat în întregime printr-un acord de achiziție de energie pe termen lung cu Origin Energy, o centrală australiană importantă.

Construcția celei de-a doua părți a centralei, Bungala Solar Two, va începe până la sfârșitul anului 2017, iar centrala de 275 MW va fi complet operațională la începutul anului 2019. Odată finalizată, centrala Bungala Solar va genera aproximativ 570 GWh pe an, echivalentul nevoii de consum de energie electrică a aproximativ 82.000 de gospodării australiene, prevenind, în același timp, emisia a peste 520.000 de tone de CO2 în atmosferă.

Proiectul Bungala Solar One, care se întinde pe o suprafaţă de 300 de hectare, va fi compus din aproximativ 420,000 de module fotovoltaice policristaline montate pe structuri cu o singură axă de rotire care vor urmări cursul soarelui de la est la vest, amplificând cantitatea de energie produsă de centrală, în comparație cu modulele fotovoltaice cu structuri fixe. Energia generată de centrală va fi livrată în rețeaua de electricitate a țării prin intermediul staţiilor de transformare Emeroo și Davenport de lângă portul Augusta.

Australia are o capacitate instalată de energie regenerabilă de 18 GW, având o producție de aproximativ 17,500 GWh, echivalentul a 17,3% din producția totală de energie electrică a țării . Programul privind Obiectivle Guvernului Federal în domeniul Energiei Regenerabile (“RET”), are ca obiectiv până în 2020 ca energia produsă din surse regenerabile să atingă 23,5 % din totalul energiei produse și această ţintă este susţinută şi prin de inițiative la nivelul Statului care vizează creşterea producției de energie regenerabilă printr-un mecanism bazat pe licitații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *