Acasă » Electricitate » Distribuţie » Enel face o linie electrică nouă în Delta Dunării

Enel face o linie electrică nouă în Delta Dunării

11 noiembrie 2015
Distribuţie
energynomics

Enel Distribuție Dobrogea realizează o linie de 20 kV aeriană și subterană de aproximativ 9,2 kilometri lungime pentru modernizarea rețelei electrice de distribuție de medie tensiune din Delta Dunării.

“Prin intermediul acestor lucrări de modernizare, Enel vine în sprijinul comunităților locale, oferind o mai mare siguranță în alimentarea cu energie electrică, atât locuitorilor din această zonă, cât și celor peste 20.000 de turiști care vizitează anual rezervația biosferei Delta Dunării, areal aflat în patrimoniu natural UNESCO și protejat prin convenția RAMSAR. De asemenea, lucrările au fost realizate cu scopul de a oferi o mai mare protecție celor peste 360 de specii de păsări care populează acest areal”, se precizează într-un comunicat al companiei.

Prima etapă a lucrărilor a constat în construirea a 8,8 kilometri din noua linie. Următoarea etapă a implicat traversarea unui cablu peste Canalul Sfântul Gheorghe. După finalizarea lucrărilor de modernizare, cele aproximativ 1.400 de gospodării din arealul inclus în program, precum şi cei care vizitează Delta Dunării, vor beneficia de mai multă siguranţă în alimentarea cu energie electrică, notează Enel.

Până la finalul lunii noiembrie, noua linie de medie tensiune va putea prelua în buclă consumatorii alimentaţi din alte două linii de medie tensiune aeriene prin care se distribuie energie electrică către 8 localităţi din zona de sud a Deltei Dunării, scrie adevărul.ro. Valoarea estimativă a lucrărilor este de circa 2,1 milioane de lei.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *