Acasă » Renewables » 15 iunie, Wind Open Day – ediția a 5-a

15 iunie, Wind Open Day – ediția a 5-a

10 June 2022
Renewables
energynomics

Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA), împreună cu Wind Europe, RenewAcademy și Renewable Energy School of Skills (RESS), cel mai mare centru de pregătire pentru surse regenerabile din Sud-Estul Europei, organizează pe 15 iunie, în județul Constanța, de Ziua Mondială a Vântului, evenimentul WIND OPEN DAY – Ziua Porților deschise la Parcurile Eoliene din România.

La ediția din acest an vor participa studenți din București, din cadrul Asociației Studenților de la Facultatea de Energetică (ASFE), tineri ingineri energeticieni și voluntari din cadrul Asociației Inginerilor Energeticieni (AIEE și studenți din Constanța, de la Facultatea de Construcții a Universității Ovidius, dar și reprezentanți ai PRESEI. Participanții vor afla informații esențiale despre energia eoliană de la specialiști, vor putea observa în timp real cum se produce, cum se dispecerizează și chiar vor putea urca într-o turbină eoliană, după un instructaj prealabil asigurat de tehnicienii Vestas și Monsson. Ziua se va încheia cu o cină festivă la malul marii, cu bine-cunoscutul concurs cu premii ’’Best WOD 5 picture’’ și cu multe momente frumoase și inedite de distribuit pe rețelele de socializare.

”Ajuns la cea de-a 5 a ediție, proiectul Wind Open Day este o campanie de informare publică despre producerea, utilizarea și rolul energiei eoliene, este un demers de conștientizare a publicului privind contribuția majoră a energiei regenerabile la decarbonizare și beneficiile pe care le aduce pentru societate, pentru siguranță climatică a planetei”, declară Daniela Dinescu PNE, membru Board RWEA, promotor Wind Open Day. “La Wind Open Day deschidem porțile parcurilor eoliene arătând totodată și avantajele alegerii unei cariere în domeniul energiei regenerabile de către studenți, tineri ingineri și tehnicieni, mineri și alte categorii profesionale din sectorul tehnic. Prin astfel de proiecte de promovare, acțiuni, evenimente, dorim să creștem popularitatea energiei regenerabile la nivelul societății civile și totodată ponderea acesteia în mixul energetic, prin înființarea de noi capacități, contribuind astfel la independența energetică’’, mai adaugă ea.

Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) este cea mai activă organizație și totodată vocea regenerabilelor, participând în mod activ și constructiv din anul 2008 la procesul de transformare a pieței energetice românești.

Eveniment organizat cu sprijinul Monsson și Vestas.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *