Acasă » Electricitate » Electroservice RB propune o schemă de producere a energiei electrice și termice în unități mici finanțabile prin PNRR

Electroservice RB propune o schemă de producere a energiei electrice și termice în unități mici finanțabile prin PNRR

12 aprilie 2022
Cogenerare
energynomics

PNRR-ul reprezintă o oportunitate pentru industria energetică românească, a apreciat Răzvan Dedu, CEO Electroservice RB, în cadrul evenimentului „Linii de finanțare prin PNRR – ce proiecte au șanse mai mari”, organizat de Energynomics. Finanțările disponibile pot aduce beneficii importante, atât pentru beneficiarii direcți ai programului, cât și pentru companiile care desfășoară activități de construcții-montaj, companii care au avut mult de suferit în ultima perioada prin lipsa comenzilor, din cauza lipsei de investiții majore în domeniul energetic, a mai spus el.

“Noi nu suntem un beneficiar direct al programelor PNRR, dar prin experiență acumulată de-a lungul timpului putem avea o contribuție la implementarea cu succes a diverselor proiecte în aria noastră de expertiză”, a precizat Răzvan Dedu. “Mă refer în principal la proiectele ce presupun dezvoltarea de noi capacități de producție pe gaz, de înaltă eficiență, pentru cogenerarea de energie electrică și termică în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unui nivel de decarbonizare solicitat, măsura I3 din cadrul PNRR.”

El s-a mai referit la o “schemă de producere a energiei electrice și termice prin unități de mică capacitate care pot fi implementate în localități mai mici sau în anumite zone din cadrul orașelor mai mari care sunt deficitare pe partea de termoficare”. Această poate reprezenta un punct de pornire pentru întocmirea unor studii de fezabilitate care să stea la baza realizării de noi proiecte în acest domeniu, a subliniat Răzvan Dedu.

Compania Electroservice RB este specializată în montaj și reparații pentru echipamente energetice (turbine cu abur, gaze, hidraulice, generatoare și motoare electrice) cu o experiență de peste 27 de ani în acest domeniu.

Lipsa comenzilor este doar una din problemele cu care se confruntă în momentul de față companiile românești, pe lângă cele legate de lipsa acută de personal înalt calificat, precum și accesul la finanțare în condiții avantajoase.

Răzvan Dedu a semnalat câteva aspecte sensibile ce privesc latura practică a acestor proiecte și anume execuția efectivă a lucrărilor de instalare sau de modernizare a echipamentelor energetice. “Timpul este o provocare majoră pentru toți factorii implicați, din punct de vedere al accesării, derulării și finalizării la termen și în bune condiții a proiectelor ce se doresc a fi implementate. Termenul de finalizare în 2025-2026 pare destul de strâns din punctul nostru de vedere.”

“Din experiență noastră practică, din cadrul celor mai recente proiecte la care am participat, vă pot spune că ne-am confruntat cu creșteri de prețuri semnificative și decalări de termene în livrarea echipamentelor greu de previzionat la începerea lucrărilor”, a mai spus el.

În aceste condiții, planificarea minuțioasă a întregului proiect reprezintă una dintre condițiile de bază pentru implementarea cu succes a acestuia, iar aplicarea pentru fonduri, semnarea contractelor și contractarea în regim de urgență a antreprenorilor generali este obligatorie.

Conferința„Linii de finanțare prin PNRR – ce proiecte au șanse mai mari” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: BCR, Electroservice RB, Kawasaki Gas Turbine Europe, Metachim, REI Group.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *