Acasă » Electricitate » Eaton: Odată cu avansul energiei verzi, trebuie înlocuite și echipamentele poluante

Eaton: Odată cu avansul energiei verzi, trebuie înlocuite și echipamentele poluante

13 octombrie 2022
Electricitate
energynomics

Compania Eaton vrea să renunțe la utilizarea gazului SF6 și să îl înlocuiască cu propria soluție, prietenoasă cu mediul. Având în vedere multitudinea de proiecte de producere a energiei din surse regenerabile, este estimată utilizarea unor cantități însemnate de SF6, care vor produce emisii de CO2, a declarat Gabriel Tache, Country Sales Manager, Eaton Romania, în cadrul conferinței „Noul val de regenerabile”, organizate de Energynomics.

”Tendința este de a se produce energie verde, dar nu toate echipamentele din acest flux, de la producție, la consumatorul final, sunt parte din energia verde. Un element de bază în această comutație e folosirea gazului SF 6. Pentru un aparat de comutație se folosesc 2kg de SF6, echivalentul a 58 de tone de carbon. Noi am venit cu o soluție care elimină acest gaz. Din 1960 suntem implicați în dezvoltarea de echipamente prietenoase cu mediul”, a afirmat Tache.

SF6 (hexafluorura de sulf) a fost realizat pentru prima dată în anul 1900 în laboratoarele Faculté de Pharmacie din Paris, iar din 1960 este folosit ca material izolant gazos, într-o mulțime de aplicații și industrii, cu precădere în cea energetică.

Tache a adăugat că pe măsură ce crește nevoia de energie, mai ales energie electrică, cu atât este nevoie de mai multă energie curată. Potrivit estimărilor, nevoia de energie electrică va crește cu peste 27% până în 2030, ceea ce pune o mare presiune pe generarea de energie verde.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI GABRIEL TACHE

În plus, până în 2050, aproximativ trei sferturi din energia produsă va fi verde, iar jumătate din combustibilul utilizat în transporturi va fi reprezentat de electricitate. La acestea se adaugă faptul că statele și-au luat angajamentul ca, în 2050, peste 50% din PIB să fie neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Din toate aceste motive, presiunea producerii de energie verde și de echipamente ecologice este din ce în ce mai puternică.

Conferința „Noul val de regenerabile” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: ABB, BCR, Eaton Electric, EnergoBit, EnergoPower, Enevo Group, Phoenix Contact, Photomate, REI Group, Simtel, Volt, Wiren.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *