Acasă » Regenerabile » E.ON a finalizat 21 de centrale fotovoltaice în valoare de peste 3,3 mil. euro

E.ON a finalizat 21 de centrale fotovoltaice în valoare de peste 3,3 mil. euro

22 decembrie 2021
Regenerabile
energynomics

E.ON Energie România a finalizat în 2021 construcția a 21 de centrale fotovoltaice pentru companii din 12 județe, valoarea totală a proiectelor ridicându-se la peste 3,3 milioane de euro.

Centralele solare, proiectate să corespundă nevoilor și cerințelor specifice fiecărui partener, au puteri nominale instalate între 118 și 470 kWp și asigură între 34 și 100% din necesarul de energie al acestora.

Construcția a implicat instalarea a 10.400 de module fotovoltaice în locațiile partenerilor E.ON pe o suprafață de circa 15.600 mp. Cu o putere nominală instalată însumată de 2,85 MWp, sistemele fotovoltaice produc circa 3.730 MWh de energie electrică regenerabilă pe an și vor contribui la protejarea mediului înconjurător prin reducerea emisiilor de CO2 cu circa 880 de tone pe an.

„Sprijinim companiile, indiferent de domeniul lor de activitate, să devină producători de energie regenerabilă, să-și reducă dependența de energia din rețea și să devină prietenoase cu mediul. Sustenabilitatea nu mai este o căsuță de bifat, este o zonă critică de investiții care poate aduce partenerilor noștri oportunități de avantaj competitiv și care înseamnă, totodată, o contribuție efectivă la tranziția spre o economie cu zero emisii de gaze cu efect de seră”, a declarat Claudia Griech, Director General E.ON Energie România.

Durata de construcție a centralelor, de la demararea lucrărilor și până la predare a fost în medie de circa 7 luni de zile. Cu o durată mare de viață, de circa 25 de ani și o perioadă de recuperare a investiției de 4-7 ani, centralele solare sunt cea mai competitivă opțiune de producere a energiei din punctul de vedere al costurilor.

E.ON a asigurat partenerilor întreg proiectul de investiție pentru eficientizare energetică, de la consultanță și proiectare personalizată, și până la implementare și servicii post-instalare.

Pe segmentul de soluții energetice dedicate companiilor, portofoliul de proiecte de generare fotovoltaică al E.ON constă până în prezent în peste 220 de proiecte. Din acestea 90 au fost finalizate iar alte 130 sunt în curs de implementare pentru cele mai importante companii din diverse ramuri ale industriei, retail, centre logistice, centre comerciale, clădiri de birouri etc.

În total, în cadrul celor 220 de proiecte, vor fi instalate 58.000 de panouri fotovoltaice, care vor genera 27.000 MWh pe an de energie regenerabilă și vor contribui la reducerea cu aproximativ 6.800 tone pe an a emisiilor de dioxid de carbon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *