Acasă » Petrol și Gaze » Furnizare » Delgaz Grid sistează miercuri distribuția de gaze în trei localităţi din Sibiu

Delgaz Grid sistează miercuri distribuția de gaze în trei localităţi din Sibiu

11 august 2021
Furnizare
Gabriel Avăcăriței

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 11 august, timp de şase ore, în trei localităţi din judeţul Sibiu, pentru a permite realizarea unor lucrări la sistemul naţional de transport administrat de Transgaz, potrivit unui comunicat al Delgaz Grid.

Potrivit sursei citate, localităţile care vor rămâne fără gaze naturale în intervalul orar 9:00 – 16:00 sunt Sălişte, Sibiel şi Vale.

Totodată, compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României şi o reţea de electricitate de aproape 82.000 km în şase judeţe din Moldova. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *