Sari la conținut
Acasă » Electricitate » Delgaz Grid finalizează un proiect de automatizare a rețelei din Moldova, parte a unui program de investiții de 400 mil. euro

Delgaz Grid finalizează un proiect de automatizare a rețelei din Moldova, parte a unui program de investiții de 400 mil. euro

    8 octombrie 2025
    Digitalizare
    energynomics

    Compania de distribuție Delgaz Grid a anunțat finalizarea unui important proiect de automatizare și digitalizare a rețelei – ADMS, care duce la un nou nivel managementul și operarea infrastructurii de distribuție a energie electrice din zona Moldovei, cu beneficii pentru toți utilizatorii: consumatori, prosumatori și producători. Compania are în derulare 14 astfel de proiecte, în valoare de totală 402 mil. euro.

    Proiectul, început în 2021, are o valoare de 84 mil. lei (fără TVA), din care 61 mil. lei cofinanțare UE, acordată în două etape: din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 (prima etapă) și din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2027 (etapa a II-a).

    Principalele componente ale proiectului includ o platformă ADMS integrată (SCADA – Achiziție de date și control la distanță, OMS – Managementul întreruperilor, DMS – Managementul documentelor, Raportare),  dezvoltarea de interfețe cu alte sisteme (GIS – Geographic Information System, SAP, MDMS – Managementul datelor de măsurare, FSMS – Mangementul echipelor de teren, SCADA), dezvoltarea platformei EBS (Enterprise Service Bus – „autostradă” pentru comunicații între sistemele integrate în ADMS), precum și modernizarea a 22 km rețea de joasă tensiune aferentă a 33 posturi de transformare și montarea a peste 10.000 de contoare inteligente într-o zonă omogenă din municipiul Suceava.

    ”Delgaz Grid acordă o atenție deosebită atragerii de fonduri europeane pentru susținerea programelor de investiții, mai ales că, fiind vorba de finanțări nerambursabile, aceste costuri nu se regăsesc în facturile clienților. În momentul de față se află în derulare 14 astfel de proiecte, în valoare de totală 402 mil. euro, din care 307 mil. euro cu finanțare europeană”, spun oficialii companiei.

    Proiectele vizează contorizare SMART, modernizări de stații de transformare, construcția de stații noi, modernizări de rețele pe toate nivelele de tensiune.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *