Acasă » Electricitate » Delgaz Grid a premiat cei mai buni concurenți din cadrul Trofeului Electricianului 2021

Delgaz Grid a premiat cei mai buni concurenți din cadrul Trofeului Electricianului 2021

1 octombrie 2021
Distribuţie
energynomics

Etapa pe companie a ediţiei 2021 a concursului profesional „Trofeul Electricianului”, desfășurată la Piatra Neamț, s-a încheiat după trei zile în care peste 120 de electricieni și ingineri din Delgaz Grid, dar și 12 tineri viitori electricieni de la licee de profil au susţinut probe teoretice şi practice. Un număr de 27 dintre ei au urcat pe podium la cele 9 specializări de concurs.
Şase electricieni din Suceava, câte patru din Bacău și Neamț, câte trei din Botoșani și Vaslui și unul din Iași au urcat pe podium în aplauzele asistenței.

La secțiunea Dispecer rețea de medie tensiune, locurile I și III au mers la Bacău, iar locul doi la Iași.

La Trofeul Electricianului Junior, locul I a fost adjudecat de un elev de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Iaşi, iar locurile II și III de elevi de la Colegiul Tehnic „Samoil Isopescu” din Suceava.

“Suntem la un moment festiv – Trofeul Electricianului, o competiție care este o punte între istoria noastră și viitor, unul care credem că va fi preponderent electric și sustenabil. Tot timpul s-a văzut profesionalismul, implicarea și efortul celor care muncesc în zona operativă. Felicitări tuturor concurenților!”, a declarat Dragoș Bărbulescu, director general Delgaz Grid.

Și în acest an, în cadrul evenimentului au fost prezenți cu standuri expoziționale producători de echipamente, materiale, dispozitive și unelte, aparate de măsură specifice domeniului.

Ediția din 2021 a fost una cu totul specială: concurenții, dar și membrii comisiilor de evaluare au trebuit să facă față nu doar provocărilor tehnice și de protecția muncii, ci și celor impuse de contextul epidemiologic.

Evenimentul a inclus, pentru al cincilea an, şi secţiunea Trofeul Electricianului Junior, secţiune la care au participat elevi de la patru unități de învățământ cu clase cu profil energetic: Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Iaşi, Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen” din Bacău, Colegiul Tehnic „Samoil Isopescu” din Suceava şi Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui.

Trofeul Electricianului este un eveniment de tradiţie, probabil cel mai longeviv şi de anvergură concurs profesional din România. Istoria competiţiei începe 1977 și este strâns legată de Moldova, prima ediţie având loc la Iaşi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *