Acasă » Electricitate » Daniel Naftali: Hidroelectrica s-ar putea lista până la finalul acestui an

Daniel Naftali: Hidroelectrica s-ar putea lista până la finalul acestui an

21 iunie 2022
Electricitate
Bogdan Tudorache

Pentru Hidroelectrica, listarea este o oportunitate unică de accelerare a dezvoltării sale, inclusiv prin creșterea accesului companiei la surse suplimentare de finanțare pe termen lung și prin implementarea celor mai bune practici în materie de guvernanță corporativă, transparență și sustenabilitate, susține Daniel Naftali, deputy portfolio manager, Fondul Proprietatea. În perioada imediat următoare, Fondul Proprietatea și Hidroelectrica vor selecta sindicatul de bănci care va intermedia oferta publică, a declarat Naftali, într-un interviu exclusiv oferit Energynomics. Totodată, a fost făcută propunerea unei listări duale, a mai spus el.

Cum afectează războiul din Ucraina investițiile companiilor românești și ce ar trebui să facă firmele românești pentru a accelera investițiile și pentru a ne asigura independența energetică față de livrările din Rusia?

Șocul reprezentat de războiul din Ucraina va avea cu siguranță efecte economice pe termen lung. La nivel european, războiul din Ucraina a condus la întărirea angajamentului pentru accelerarea tranziției către energia verde, prin sprijinirea investițiilor din surse de energie regenerabilă și totodată pentru sprijinirea industriei în vedere înlocuirii utilizării combustiilor fosili.

În ceea ce privește independența energetică, strict din punctul de vedere al consumului intern de gaz natural și al securității în alimentarea cu gaz, România se află într-o situație favorabilă comparativ cu alte țări europene, beneficiind de faptul că o proporție semnificativă a cererii interne este asigurată din producția domestică. Chiar și așa, piețele de energie fiind integrate, creșterea prețului energiei este resimțită direct și în țara noastră.

Pentru accelerarea investițiilor de către companiile românești, este important ca acestea să aibă în vedere selectarea atentă a proiectelor în funcție de gradul de maturitate al pregătirii acestora, de nivelul de aliniere la obiectivele și cerințele europene și, sigur, în funcție de fezabilitatea lor financiară pe termen lung.

Este evident că un mediu de reglementare fiscal echitabil și stabil este foarte important pentru a încuraja companiile românești din domeniul energiei să investească, un exemplu negativ în acest sens fiind suprataxarea veniturilor suplimentare realizate de producătorii de energie electrică, măsură care a fost extinsă recent cu 12 luni până la data de 31 martie 2023.

Totodată, este important ca măsurile de protejare a consumatorilor finali adoptate de guvern să fie corect calibrate și clar limitate în timp, astfel încât mediul concurențial și deciziile de investiții să nu fie afectate negativ pe termen lung.

Care sunt principalele avantaje ale listării unei companii de dimensiunea Hidroelectrica?

Prin listarea pe piața de capital, Hidroelectrica va deveni una dintre cele mai vizibile companii producătoare de energie electrică la nivel european, având în vedere valoarea companiei și dimensiunea portofoliului său de producție a energiei electrică din surse 100% regenerabile, aproape exclusiv hidro. Pentru Hidroelectrica, listarea este o oportunitate unică de accelerare a dezvoltării, inclusiv prin creșterea accesului companiei la surse suplimentare de finanțare pe termen lung.

Totodată, prin listarea la bursă Hidroelectrica va implementa cele mai bune practici în materie de guvernanță corporativă, transparență și sustenabilitate, proces care va continua și va fi permanent îmbunătățit și după momentul listării, având în vedere noul statut de companie listată al Hidroelectrica.

Pentru piața de capital din România, listarea Hidroelectrica va însemna un pas decisiv către promovarea la statutul de piață emergentă a pieței de capital din România de către MSCI, un obiectiv important pentru economia românească, având in vedere creșterea semnificativă a atractivității pieței de capital locale.

Nu în ultimul rând, listarea Hidroelectrica va oferi un nivel de referință în ceea ce privește valoarea de piață a activelor din domeniul producerii energiei electrice din surse regenerabile, element extrem de important în contextul nevoii de accelerare a investițiilor în capacități suplimentare de producție a energiei electrice.

Care sunt principalele obstacole în calea listării Hidroelectrica?

Orice listare implică un proces complex de pregătire a companiei pentru noul statut de companie publică, listată pe piața bursieră. Hidroelectrica se află într-o situație extrem de favorabilă, beneficiind de resursele financiare, manageriale și organizaționale necesare pentru a duce la capăt cu succes un astfel de proces. Totodată, listarea la bursă a Hidroelectrica va avea loc ca urmare a finalizării cu succes a ofertei publice de vânzare ( “IPO”) a minimum 15% din acțiunile deținute de Fondul Proprietatea în cadrul Hidroelectrica, o tranzacție foarte mare și care trebuie pregătită si structurată corespunzător, astfel încât cât mai mulți investitori să fie interesați sa investească în companie și să poată participa în cadrul IPO-ului în momentul în care acesta este lansat. Evident, orice IPO este suspus riscului reprezentat de evoluția condițiilor de piață, dar ceea ce noi, împreună cu compania, cu sindicatul de intermediere și cu ceilalți consultanți trebuie să ne asigurăm, în pregătirea IPO‑ului și a listării, este că Hidroelectrica și România beneficiază de atenție maximă din partea investitorilor.

Cum va avea loc listarea Hidroelectrica, pe ce ringuri bursiere și când estimați că ar putea avea loc?

Adunarea Generală a Acționarilor din data de 31 martie 2022 a aprobat listarea companiei la Bursa de Valori București in baza unei ofertei publice de vânzare realizate de acționarul Fondul Proprietatea în baza acțiunilor pe care le deține în cadrul Hidroelectrica. Prima fereastră de oportunitate pentru realizarea listării Hidroelectrica este trimestrul 4 al acestui care reprezintă și o țintă, într-adevăr ambițioasă, pentru realizarea listării. Având în vedere că listarea a cel puțin 15% din acțiunile Hidroelectrica reprezintă o tranzacție foarte mare la nivel internațional, considerăm că există argumente puternice în favoarea și a unei listări duale internaționale, în plus față de listarea pe Bursa de Valori București, pentru a face IPO-ul accesibil tuturor categoriilor de investitori.

Subliniem faptul că în perioada imediat următoare, Fondul Proprietatea împreună cu Hidroelectrica vor selecta sindicatul de bănci care va intermedia oferta publică și va realiza listarea la bursă. Este o etapă extrem de importantă, deoarece odată sindicatul de intermediere selectat, vom intra în perioada efectivă de pregătire specifică oricărui IPO în care băncile, împreună cu ceilalți consultanți și managementul Hidroelectrica, vor definitiva propunerea pentru investitori (equity story) și în paralel vor începe să colecteze feedbackul investitorilor instituționali cu privire la Hidroelectrica si IPO în vederea structurării si pregătirii optime a tranzacției.

Care sunt riscurile pe care le ridică decizia Tribunalului București privind anularea procedurii de recrutare și selecție a membrilor Directoratului Hidroelectrica?

În baza informațiilor disponibile în prezent, nu credem că decizia Tribunalului București va afecta obiectivul listării. Totodată, întrucât este vorba despre un litigiu încă nesoluționat definitiv, Hidroelectrica informând public asupra intenției sale de a utiliza calea apelului în instanță, este dificil să oferim comentarii pe acest subiect.

Credeți că în companiile de stat românești sunt respectate suficient regulile de guvernanță corporativă? Ce ar trebui să facă firmele pentru a le respecta cât mai strict?

România are una din cele avansate legislații privind guvernanța corporativă în companiile de stat, implementată încă din anul 2011 prin Ordonanța de Urgență 109. Din experiența Fondului Proprietatea putem spune că de-a lungul timpului nivelul de implementare al guvernantei corporative a cunoscut fluctuații semnificative în special în ceea ce privește selecția si numirea membrilor consiliilor de administrație, respectiv a directorului general. Una din cele mai mari probleme, cu care ne confruntăm la nivelul companiilor din portofoliu, este reprezentată de lipsa de continuitate în implementarea standardelor de guvernanță de-a lungul timpului, conducând la perioadele lungi în care companiile funcționează cu consilii de administrație și conduceri executive cu mandate interimare, făcând foarte dificilă formularea și implementarea strategiilor și măsurilor pe termen mediu și lung.

_____________________________________________

Interviul a apărut inițial în numărul din iunie 2022 al Energynomics Magazine.

Dacă vrei să primești prin curier revista Energynomics, în format tipărit sau electronic, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *