Acasă » Interes general » Macroeconomie » Cu cinci zile înainte de colectare, „taxa pe stâlp” rămâne cufundată în incertitudine

Cu cinci zile înainte de colectare, „taxa pe stâlp” rămâne cufundată în incertitudine

21 mai 2014
Electricitate
Bogdan Tudorache

###author###

Industria energetică va fi cea mai greu lovită de taxa pe construcţii speciale de 1,5%, aşa-numita “taxă pe stâlp”, iar la doar cinci zile până la prima încasare prevăzută pentru data de 26 mai 2014, normele de aplicare nu sunt încă în vigoare. Guvernul a aprobat marţi, 20 mai, unele clarificări privind baza de calcul privind taxa pe stâlp, însă din declaraţiile primului-ministru Victor Ponta reiese că taxa ar mai putea suferi modificări.

“Taxa pe construcţii speciale ridică numeroase probleme, investitorii trebuie să-şi asigure fonduri suplimentare întrucât nu ştiu cum va fi calculat acest impozit. Asta aruncă în incertitudine bugetele multor companii”, a declarat pentru energynomics.ro un expert în fiscalitate.

Dacă se aplică această taxă reactoarelor de la Cernavodă, s-a terminat!

“România este o ţară unde incertitudinile legislative se ţin lanţ, alături de birocraţie şi un nivel ridicat al corupţiei. Asta afectează investiţiile curente, dar şi viitoare”, a mai spus sursa citată.

Taxa poate suferi modificări

În plus, taxa pe construcţiile speciale ar putea suferi modificări, conform premierului Victor Ponta.

„Categoric da. Taxa pe construcţii speciale… de fapt a fost încetarea unei excepţii referitoare la construcţiile industriale. Nu a fost ca intenţie atunci când anul trecut ne-a propus ministrul de finanţe, n-a fost ca intenţie şi partea de agricultură. Şi acum, după data de 25 (mai – n.r.), după ce se fac raportările, o să vedem exact care este impactul şi ce anume din zona de agricultură putem să scutim în viitor. Din punctul meu de vedere, asta o să şi facem”, a spus Ponta, citat de Agerpres.

El a adăugat că Guvernul „avea estimat un impact de încasări de vreo 400 milioane de lei şi încasările vor fi mult mai mari cu siguranţă”.

Măsura privind introducerea impozitului pe construcţii speciale trebuia mai bine pregătită şi discutată cu mediul de afaceri, întrucât sunt speţe pe care iniţiatorii nu le-au avut in vedere, a constatat și Dragoş Andrei, consilier de stat al premierului. Guvernul căutând soluţii pentru a aduce modificări, a anunțat oficialul.

„În câteva zile urmează să producă efecte taxa pe construcţii speciale, este o măsură care ar fi trebuit mai bine pregătită, discutată mult mai în detaliu cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru că apar în fiecare zi speţe noi pe care iniţiatorii la acel moment nu le-au avut în vedere. Vă dau un exemplu, poate nu este cel mai relevant, dar dacă se aplică această taxă reactoarelor de la Cernavodă, s-a terminat! Nuclearelectrica va avea o foarte mare problemă pentru că nu s-au luat în calcul toate aceste aspecte” , a afirmat marţi Andrei, citat de Mediafax.

Proiectul normelor de aplicare a fost publicate abia în urmă cu o săptămână. În lipsa unui studiu corect asupra impactului financiar, precum şi a bazei şi modului de calcul, aplicarea taxei ar putea suferi o amânare.

Conform unor estimări din industria energetică, taxa pe stâlp ar putea stoarce companiile de peste 1,5 – 2 miliarde de lei anual.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Un comentariu la „Cu cinci zile înainte de colectare, „taxa pe stâlp” rămâne cufundată în incertitudine”

  1. Faza cu plata care vine de la companiile energetice nu cred ca isi avea rostul!Toti stim ca de fapt consumatorul casnic o sa plateasca aceasta taxa.Cred ca jurnalism adevarat se facea odata,inainte de 89.Acum doar relatati ceea ce va spun altii ca e bine.Pacat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *