Acasă » Petrol și Gaze » Cristian Florin Gheorghe este noul președinte al C.A. al Oil Terminal

Cristian Florin Gheorghe este noul președinte al C.A. al Oil Terminal

19 iulie 2017
Petrol și Gaze
energynomics

Administratorii Oil Terminal, cel mai mare operator în vehicularea produselor petroliere la Marea Neagră, l-au numit pe Cristian Florin Gheorghe în funcția de președinte al Consiliului de Administrație și au stabilit componența comitetelor consultative care vor funcționa în cadrul Consiliului.

“Societatea Oil Terminal informează acționarii cu privire la faptul că în cadrul ședinței Consiliului de Administrație desfășurată în 17.07.2017, administratorii societății l-au ales în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație pe Cristian Florin Gheorghe, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. 5 din actul constitutiv și au stabilit componența comitetelor consultative care vor funcționa în cadrul Consiliului de Administrație”, specifică un document al companiei citat de zf.ro.

Compania a raportat pentru primul trimestru un profit net de 6,8 mil. lei, în scădere cu 4,5% față de aceeași perioadă din 2016, în timp ce afacerile s-au diminuat la rândul lor cu 1,7%, la 36,7 mil. lei.

Capitalizarea bursieră a Oil Terminal (OIL) este de 80,3 milioane lei, valoarea unei acțiuni OIL fiind de 0,1385 lei în cea mai recentă ședință de tranzacționare.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *