Acasă » Petrol și Gaze » Concurența analizează preluarea benzinăriilor Art Petrol de către OMV Petrom

Concurența analizează preluarea benzinăriilor Art Petrol de către OMV Petrom

3 septembrie 2019
Petrol și Gaze
energynomics

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care OMV Petrom Marketing preia stațiile de distribuție carburanți deținute de compania Art Petrol.

Parte a segmentului Downstream Oil din cadrul grupului OMV Petrom, OMV Petrom Marketing opera, la sfârşitul anului 2018, o reţea de 794 de stații de distribuție pe piața regională a carburanților, sub două mărci, OMV și Petrom, acoperind România (564 de stații), Republica Moldova, Bulgaria și Serbia și oferind o gamă completă de produse și servicii. De asemenea, OMV Petrom Marketing activează și pe segmentul vânzărilor cu ridicata de produse petroliere, deservind o gamă largă de clienţi industriali.

Art Petrol SRL deţine opt staţii de distribuţie localizate în București și în județele Ilfov, Ialomița, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu și Argeș. ”În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei”. Acesta va evalua ”concentrarea economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, a anunțat instituția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *