Acasă » Electricitate » Comisia Europeană a lansat consultarea publică pentru reforma modelului de piață de energie electrică în UE

Comisia Europeană a lansat consultarea publică pentru reforma modelului de piață de energie electrică în UE

27 ianuarie 2023
Electricitate
energynomics

ACTUALIZAT CU COMENTARIILE LUI Jozsef Balogh

Comisia Europeană îi invită pe toți cei interesați, de la marii consumatori industriali la IMM-uri și gospodării, să contribuie „la reforma modelului de piață de energie electrică a Uniunii Europene pentru a proteja mai bine consumatorii față de volatilitatea excesivă a prețurilor, pentru a le sprijini accesul la energie sigură din surse curate și pentru a face piața mai rezilientă”. Consultarea este deschisă până pe 13 februarie și se concentrează pe patru domenii principale:

  • Reducerea dependenței facturilor de electricitate de prețurile pe termen scurt la combustibilii fosili și stimularea implementării surselor regenerabile;
  • Îmbunătățirea funcționării pieței pentru a asigura securitatea aprovizionării și utilizarea pe deplin a alternativelor la gaz, cum ar fi stocarea și răspunsul la cerere (demand-response);
  • Creșterea protecției și creșterea rolului consumatorilor;
  • Îmbunătățirea transparenței, supravegherii și integrității pieței.

Până în prezent, au fost primite 40 de comentarii valide, majoritatea (11) din Franța, doar una din România, una din Bulgaria și una din Ungaria. 31 de mesaje au venit din partea persoanelor fizice și abia 5 din partea companiilor.

 

Ce este important pentru tine? Scrie-ne și te vom ajuta să obții mai multă susținere pentru punctele tale de vedere!

Într-un comentariu primit de la Jozsef Balogh sunt abordate trei puncte de importanță majoră pentru buna funcționare viitoare a pieței de energie electrică din UE.

 

Să eliminăm legătura cu gazul

Comerțul cu ridicata în UE se bazează pe „vechea gândire” a prețurilor marginale, cunoscută și sub principiul „pay-as-clear”. Toți producătorii de energie electrică primesc același preț pentru electronii pe care îi vând pentru o anumită oră: toți producătorii care licitează pe piață sunt plasați în ordine crescătoare a prețurilor, de la cei mai ieftini la cei mai scumpi. Cea mai scumpă ofertă acceptată reprezintă prețul pentru întreaga cantitate de energie electrică tranzacționată în ora respectivă. Niciun alt element nu este luat în considerare.

Jozsef Balogh consideră că actualul model „pay-as-clear” este „fundamental defectuos și a denaturat comerțul cu mărfuri în UE”. „Piețele europene de electricitate au plătit chiar și cea mai poluantă centrală electrică din Balcani și Ucraina ca și cum ar fi fost cea mai modernă și eficientă centrală electrică pe gaz. Această strategie contabilă lipsită de sens a dus la faptul că o centrală electrică sârbă pe lignit, al cărei fum acoperă Belgradul într-o zi cețoasă de iarnă, a primit venituri suplimentare în momentul în care prețurile europene la gazele naturale au crescut”, argumentează el.

Și organismul european ACER s-a referit la această legătură nesănătoasă dintre prețurile gazelor și volatilitatea energiei electrice în raportul său din aprilie 2022. Acolo, principala observație a fost că „modelul pieței de energie electrică nu este, totuși, conceput pentru situații de ‚urgență’”. Documentul îndeamnă, de asemenea, să continue dezvoltarea în aceeași direcție: „Integrarea continuă a piețelor europene de energie va fi esențială pentru realizarea traiectoriei ambițioase de decarbonizare a UE” (la pagina 18).

 

Cuplarea piețelor

Aceasta pare a fi o a doua eroare care nu este amintită în comunicatul de presă al UE de mai sus, crede Jozsef Balogh. „Esența cuplării pieței este că un algoritm (și nu traderii) distribuie capacități transfrontaliere limitate între diferite țări (zone de ofertare, așa cum sunt denumite oficial). Dacă un interval orar este mai scump în România decât în ​​Ungaria, atunci electricitatea produsă în Ungaria pleacă în străinătate, și invers. […] Ideea de bază este solidă și bună, dar presupune ca țări cu dimensiuni și culturi comerciale similare să fie legate între ele. Din păcate, nu este cazul. Dacă sistemul electric germano-francez este în mod de funcționare „de import” (pentru că nu are vânt, pentru că nu funcționează centralele nucleare), atunci acest duo va extrage toată electricitatea din Europa Centrală atâta timp cât vor fi capacități de transport. […] Această obsesie a UE pentru cuplarea forțată a piețelor trebuie reanalizată: nu există dovezi concrete că această cuplare a piețelor îmbunătățește cu adevărat eficiența piețelor locale, dar volatilitatea (modificarea prețurilor) este mult mai mare acum, decât înainte de cuplarea piețelor.” Mai multe pe această temă din partea lui Jozsef Balogh AICI, (în HU).

 

Prețul CO2

În cele din urmă, Jozsef Balogh pornește de la observația comună că certificatele de CO2 reprezintă materie primă pentru producătorii de electricitate, la fel ca și cărbunele, petrolul sau gazul. Apoi, analistul descrie fără menajamente sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii de dioxid de carbon drept „singura piață din lume pe care UE și traderii o manipulează împreună și în același timp”… Cea mai mare parte a certificatelor de CO2 se află în mâinile speculatorilor financiari; emițătorii fizici (centralele electrice, fabricile de îngrășăminte, transportul aerian etc.) au devenit actori secundari, dar plătesc prețul pentru întregul ‚spectacol’ (și îl transferă apoi asupra propriilor consumatori). Comerțul european cu emisii de dioxid de carbon a devenit o piață ‘autopropulsată’ (deloc preocupată de interesele emițătorilor), care funcționează cu o mentalitate complet financiară, în care ‚utilitatea socială’ nu reprezintă nici măcar un considerent teoretic”, mai spune Jozsef Balogh, poate ușor exagerat.

 

 

Un comentariu la „Comisia Europeană a lansat consultarea publică pentru reforma modelului de piață de energie electrică în UE”

  1. Pingback: Jozsef Balogh: 1.660 de zile care au zguduit lumea - energynomics.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *