Acasă » Petrol și Gaze » Chimcomplex Borzești va depune o ofertă pentru Oltchim

Chimcomplex Borzești va depune o ofertă pentru Oltchim

15 martie 2016
Petrol și Gaze
energynomics

Chimcomplex Borzești a finalizat auditarea Oltchim împreună cu partenerii săi și va depune o ofertă pentru preluarea activelor funcționale ale combinatului după ce acționarii vor aproba o astfel de inițiativă, au anunțat reprezentanții Chimcomplex.

„În cadrul acestui proces au fost angrenate echipe de specialiști din cadrul parteneriatului creat de Chimcomplex cu Tricon Energy SUA — cel mai mare trader internațional în domeniu, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde dolari, E.ON Germania — divizia producție energie electrică, Raiffeisen Bank și fonduri de investiții. În urma finalizării auditului, conducerea Chimcomplex a anunțat că se pregătește să depună o ofertă pentru preluarea activelor funcționale ale Oltchim”, arată un comunicat al Chimcomplex Borzești.

“Cred că România merită să aibă o companie puternică în Europa, măcar în planul industriei chimice. Noi, românii, avem școli de chimie, universități de renume și cercetători dedicați; apoi țara are resurse minerale care, decât să urmeze calea exportului, mai bine să fie procesate prin chimizare în țară. Astfel, se asigură locuri de muncă, taxe pentru stat și o perspectiva mai bună pentru întreaga economie a României’”, a declarat Virgiliu Băncilă, președintele Consiliului de Administrație al Chimcomplex Borzești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *