Acasă » Electricitate » Acționarii Electrica vor decide asupra distribuirii unor dividende de 297 de milioane de lei

Acționarii Electrica vor decide asupra distribuirii unor dividende de 297 de milioane de lei

15 martie 2016
Distribuţie
energynomics

Administratorii Electrica SA au avizat distribuirea către acționari a 297,5 milioane de lei sub formă de dividende, arată un document emis de grupul de furnizare și distribuției a energiei electrice. Propunerea va fi discutată de acționari în 27 aprilie. Dividendul brut a fost setat la 0,86 lei/acțiune, la un randament de 6,6%. În acest moment, capitalizarea bursieră variază între 4,1 și 4,26 miliarde de lei.

Electrica SA trece printr-o perioadă de schimbări de management și chiar de branding. Administratorii grupului l-au revocat din funcția de director general pe Ioan Roșca, după ce cu două săptămâni înainte se încheiase o înțelegere amiabilă pentru ca acesta să părăsească funcția până în luna iunie. În locul său a fost numită temporar Iuliana Andronache, Director Financiar.

Tot în Adunarea Generală din 27 aprilie acționarii trebuie să ia o decizie cu privire la schimbarea numelui din Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica SA în Societatea Energetică Electrica SA prin modificarea actului constitutiv și să vândă filialelor sale de distribuție, cu profit de 5%, un sistem de citire automată a contoarelor, arată convocatorul companiei.

Acționarii trebuie să decidă și asupra raportului privind situația financiară a companiei, precum și prelungirea, pe doi ani, a colaborării cu KPMG cu privire la auditul financiar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *