Aliața petrolieră OPEC+, condusă de Arabia Saudită și Rusia, a produs luna trecută, în medie, 42,83 milioane de barili de petrol pe zi, în scădere cu 238.000 barili pe zi (minus 0,5%) față de nivelul din noiembrie, relatează agenția EFE.
Aceste date sunt prezentate în raportul publicat miercuri de Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Conform datelor calculate pe baza estimărilor unor institute independente, Kazahstan și-a redus cel mai mult producția, extrăgând 1,5 milioane barili pe zi, cu 237.000 barili pe zi mai puțin comparativ cu luna anterioară. Pe locurile următoare în ceea ce privește diminuarea producției se situează Rusia, cu 9,3 milioane barili pe zi (minus 73.000 barili pe zi) și Venezuela, cu 896.000 barili pe zi (minus 60.000 barili pe zi), potrivit Agerpres.
Aceste scăderi au fost compensate de creșterile din alte state membre ale alianței, care „și-au deschis robinetele” conform ultimei creșteri stabilite, care a intrat în vigoare la 1 decembrie. Printre acestea se evidențiază, în special, Arabia Saudită, cu 10,07 milioane barili pe zi (plus 27.000 barili pe zi) și Irak, cu 4,12 milioane barili pe zi (plus 55.000 barili pe zi).
Aceste două țări se numără printre cele opt care în aprilie 2025 au început să compenseze, treptat, lună de lună, reducerile voluntare ale producției aplicate începând din 2023 pentru a susține prețurile „aurului negru”. Până în decembrie, inclusiv, au convenit creșteri lunare totale de 2,9 milioane barili pe zi, echivalentul a circa 2,8% din producția mondială.
Alianța a făcut astfel o schimbare strategică, care implică acceptarea unor prețuri mai mici pentru a-și recupera cota de piață pierdută ca urmare a reducerilor de producție.
Dar, în contextul scăderii marcante a prețurilor – atât petrolul Brent, cât și petrolul intermediar Texas (WTI) au încheiat anul 2025 cu cele mai mari scăderi procentuale ale cotațiilor începând din 2020, de circa 20%, OPEC + a decis să suspende creșterea producției și să o mențină stabilă pe parcursul lunilor ianuarie, februarie și martie 2026.
