Acasă » Electricitate » CE Oltenia intră în HENRO, Asociația Producătorilor de Energie Electrică

CE Oltenia intră în HENRO, Asociația Producătorilor de Energie Electrică

27 decembrie 2021
Electricitate
Energynomics

La câteva luni de la înființare, Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO își mărește numărul de membri prin aderarea Compexului Energetic Oltenia, se arată într-un comunicat al producătorului de energie din Oltenia.

“Experiența și prestigiul CEO, la fel ca al membrilor fondatori: SPEEH Hidroelectrica SA, SN Nuclearelectrica și SNGN Romgaz SA vor contribui la dezvoltarea și îndeplinirea obiectivelor Asociației, corelate cu țintele asumate de România în ceea ce privește tranziția energetică și Green Deal. Astfel, HENRO reprezintă producători de energie electrică care exploatează capacități de producție de peste 8.000 MW asigurând peste 70% din consumul anual de energie electrică a României, cu perspective de finalizare de noi capacități de producție”, arată comunicatul CEO, conform e-nergia.ro.

“HENRO își propune să devină vocea celor mai importanți producători de energie electrică, indiferent de tehnologia de producere sau natura capitalului social, invitând producătorii să adere la noua Asociație.

Scopul principal al HENRO este de a reprezenta producătorii de energie electrică în dialogul cu autoritățile și părțile interesate, de a exprima și susține poziții comune în probleme legate de domeniul energiei electrice și de a promova dezvoltarea pieței, încurajând principiile unei piețe liberalizate, precum competiția corectă, transparența, accesul nediscriminatoriu și cele mai bune practici în beneficiul clientului final”, mai arată comunicatul.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *