Benoit Fécamp: România și-ar putea atinge obiectivul referitor la hidrogen în proporție de 100% până în 2030
Solar Turbines reprezintă unul din cei mai mari producători de turbine pe gaz, cu peste 16.000 de unități vândute în…
Solar Turbines reprezintă unul din cei mai mari producători de turbine pe gaz, cu peste 16.000 de unități vândute în…
România poate deveni o ”Vale a Hidrogenului albastru” în Uniunea Europeană, întrucât deţine resurse de gaze, capacităţi de stocare a…
UE are ca obiectiv reducerea dependenţei de petrolul şi gazul rusesc cu două treimi până la sfârşitul anului şi la…
România a produs, în primele două luni din 2022, o cantitate de ţiţei de peste 481.600 de tone echivalent petrol…
Un embargo european imediat asupra gazelor naturale importate din Rusia ar putea costa Germania anul acesta până la 5% din…
Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), organizație care reunește principalii producători de gaze naturale ce acoperă peste 98% din producția…
Țările UE se luptă pentru identificarea a noi surse de gaz, pentru a elimina treptat combustibilii fosili ruși și a…
Rata de dependenţă a Uniunii Europene de importurile de gaze naturale a scăzut uşor în 2021, până la 83%, de…
Un nou ordin al Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), publicat recent în Monitorul Oficial, introduce câteva categorii noi…
Prețul gazelor naturale la consumatorul final nu va scădea sub prețul existent în prezent, iar statul este principalul câștigător al…
Legea Offshore a fost depusă vineri la Parlament şi va fi adoptată în regim de urgenţă, iar prin modificările aduse…
Parlamentarii USR vor depune, în cadrul dezbaterilor la proiectul legii offshore, un amendament pentru ca banii obţinuţi de statul român…
Greenpeace România face apel la Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să impună imediat un embargo asupra combustibililor fosili…
Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), principala organizație reprezentativă pentru sectorul energetic românesc, își consolidează echipa de conducere prin numirea…
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat amenzi de 6,720 de milioane de lei pentru un număr de 608 operatori…
Liderii coaliției de guvernare au depus la Parlament proiectul legii offshore și anunță existența unei majorități politice pentru adoptarea sa…
Grupul polonez ORLEN va adăuga 25 de noi unități rețelei sale de benzinării din Slovacia. Până la sfârșitul anului 2030,…
ANRE a aprobat noi condiţii privind determinarea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care titularii licenţelor de furnizare a…
Întărirea relaţiilor bilaterale dintre România şi Israel, în mod special în domeniul energiei, este un deziderat important de atins, consideră…
Republica Moldova va plăti în luna aprilie un preţ de 1.193 de dolari pentru o mie de metri cubi de…
PNRR-ul reprezintă o oportunitate pentru industria energetică românească, a apreciat Răzvan Dedu, CEO Electroservice RB, în cadrul evenimentului „Linii de…
PNRR nu acoperă, deocamdată, cogenerarea pentru industrie, a spus Cristian Athanasovici, BDM, Kawasaki Gas Turbine Europe, în cadrul evenimentului „Linii…
Întărirea relațiilor bilaterale dintre România și Israel, în mod special în domeniul energiei, este un deziderat important de atins, a…