Acasă » Petrol și Gaze » Lituania furnizează GNL Poloniei prin intermediul unui nou gazoduct

Lituania furnizează GNL Poloniei prin intermediul unui nou gazoduct

3 mai 2022
Petrol și Gaze
energynomics

Lituania a inaugurat un gazoduct care va permite Poloniei să înlocuiască gazele pe care le primea de la Rusia cu GNL (gaz natural lichefiat), importat printr-un terminal al portului lituanian Klaipeda, conform EFE.

Livrările spre Polonia au început duminică dimineaţa prin conducta construită de operatorul lituanian Amber Grid, conform paginii web a televiziunii publice LRT.

Construirea Interconectorului de Gaze Polonia Lituania (GIPL) a început în 2015 şi a fost finalizată anul acesta; conducta are 508 kilometri, între Jauniunai, în sudul Lituaniei, şi Holowczyce, în estul Poloniei, potrivit Agerpres.

„Acesta reprezintă o piatră de hotar în dezvoltarea independenţei energetice între Lituania şi Polonia, în special în contextul securităţii aprovizionării cu gaze”, a declarat directorul executiv al Amber Grid, Nemunas Biknius, potrivit unor surse locale.

Este prevăzut ca, după ce va atinge capacitatea maximă, în octombrie, gazoductul să transporte în Polonia două miliarde metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul anual al ţării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *