Acasă » Electricitate » Hidro » Burduja: Listarea Hidroelectrica, un succes istoric

Burduja: Listarea Hidroelectrica, un succes istoric

7 iulie 2023
Electricitate
energynomics

Acțiunile ofertei Hidroelectrica au fost suprasubscrise de 4,7 ori, reprezentând o sumă de 6,25 miliarde lei, iar acest succes istoric al listării companiei de electricitate arată că a fost o opțiune corectă, care a depăşit orice aşteptări, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

„Vorbim de un eveniment aşteptat de peste zece de ani şi despre cea mai mare listare din istoria Bursei de Valori Bucureşti şi din istoria regională recentă a piețelor de capital. Să listezi o companie înseamnă transparență, înseamnă asumare, capitalizare, înseamnă, de fapt, o economie de piață modernă. Acest succes istoric al listării Hidroelectrica arată că a fost o opțiune corectă, care a depăşit orice aşteptări. Sunt liberal şi acesta este drumul de urmat şi pentru alte companii din portofoliul ministerului pe care îl conduc”, a declarat Sebastian Bursuja, conform unui comunicat al ministerului Energiei citat de Agerpres.

Cea mai mare ofertă de acțiuni din istoria României a ajuns la final marți, odată cu închiderea ofertei de listare la Bursa de Valori a producătorului de energie Hidroelectrica prin care acționarul minoritar Fondul Proprietatea (FP) a scos la vânzare 78 de milioane de acțiuni pentru aproximativ 8,8 miliarde de lei. În opt zile, micii investitori au alocat 6,2 miliarde lei, ceea ce reprezintă un record absolut.

Investitorii care nu au reuşit să subscrie acțiuni în sesiunea 23 iunie – 4 iulie le pot cumpăra direct de pe Bursa de Valori Bucureşti din 12 iulie, moment la care Hidroelectrica va începe oficial tranzacționarea sub egida simbolului bursier H2O.

BVB a decis includerea Hidroelectrica în componența indicilor bursieri începând cu prima zi de tranzacționare a companiei la bursă.

Conform unui comunicat al Hidroelectrica, Prețul de ofertă stabilit în cadrul ofertei publice inițiale derulate de Fondul Proprietatea cu privire la acțiunile deținute la Hidroelectrica a fost stabilit la 104 lei/acțiune oferită, ceea ce implică o capitalizare de piață de 46,8 miliarde de lei (9,4 miliarde euro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *