Acasă » Interes general » ARIR – Prioritățile legislative pentru dezvoltarea pieței de capital

ARIR – Prioritățile legislative pentru dezvoltarea pieței de capital

energynomics

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România – ARIR, singura asociație specializată în Relația cu Investitorii din România, a anunțat în cadrul Forumului Anual ARIR agenda de priorități legislative pentru următorii 3 ani, în linie cu bunele practici internaționale ale asociațiilor similare din piețele dezvoltate și emergente. Demersul reflectă viziunea companiilor listate cu privire la dezvoltarea pieței de capital din România, prin creșterea atractivității, eficiență și o mai mare relevanță.

La începutul acestui an, membrii ARIR au inventariat problemele legislative și de politici publice percepute în activitatea lor din domeniul pieței de capital. Cele mai frecvente probleme întâmpinate de membrii ARIR cu privire la piața de capital locală și reglementările aplicabile emitenților se referă la multiplele forme și sisteme de raportare pentru aceeași informație – lipsa unei platforme unice, a unui sistem integrat de raportare către BVB și ASF. Emitenții își doresc să existe un singur raport anual, o simplificare a înregistrărilor și a duratei privitoare la modificările de capital și procesarea evenimentelor corporative. Dublarea raportărilor către BVB și ASF și suprapunerea documentației ce trebuie pregătită măresc inutil complexitatea procesului de raportare. De asemenea, simplificarea și clarificarea raportării beneficiarilor reali, a cerințelor privind raportarea tranzacțiilor cu părți afiliate și a formalităților prevăzute în Legea 24/2017 ar ușura implementarea raportărilor integrate.

Primele direcții de acțiune vor viza:

  1. Atractivitatea: Scurtarea la jumătate a duratei operațiunilor de majorare de capital și a altor operațiuni corporative pentru companiile listate este un deziderat al comunității ARIR
  2. Eficiența: Reducerea birocrației pentru emitenții de acțiuni și obligațiuni, precum și eficientizarea dialogului inter-instituțional pentru unificarea platformelor de raportare și evitarea dublării raportărilor financiare și non-financiare
  3. Relevanța: Reflectarea rolului pieței de capital de finanțator al economiei în programele, strategiile și politicile de guvernare, atragerea de noi emitenți la Bursa de Valori București din rândul IMM-urilor cu potențial de dezvoltare și scalare a afacerii, de noi investitori individuali prin educație financiară

Conform unei analize independente contractată de ARIR și realizată de expertul Mircea Mitruțiu, modul cum statul român înțelege și valorifică la ora actuală rolul, potențialul și instrumentele pieței autohtone de capital este incomplet și ineficient pentru rezolvarea nevoilor complexe de finanțare, dezvoltare și reformă a economiei și a bugetului. Pe de o parte, Programul de Guvernare 2021-2024 include măsuri propuse pentru Ministerul Finanțelor de consolidare a statutului de piață emergentă a Bursei de Valori București și dezvoltarea acesteia prin: sprijinirea activă a listării de noi companii; stimularea pieței obligațiunilor, inclusiv prin facilități fiscale, pentru creșterea transparenței, accesului la finanțare și performanțelor guvernanței corporative; deschiderea unor noi oportunități de investiții și economisire pentru populație. Pe de altă parte, Monitorizarea Planurilor Strategice Instituționale (PSI) 2019 -2022 ale ministerelor relevante pentru piața de capital relevă următoarele:

  • Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat: Planul Strategic Instituțional nu face o legătură între piața de capital și finanțarea dezvoltării IMM-urilor cu potențial de export sau internaționalizare a afacerilor, fiind concentrat în exclusivitate pe programele naționale de finanțare a IMM-urilor și antreprenoriatului de la bugetul de stat.
  • Ministerul Economiei: interesul pentru piața locală de capital este asociat strict guvernanței corporative a întreprinderilor de stat, unde lipsa de independență în ceea ce privește politica de management și dividend este evidențiată drept un punct slab.
  • Ministerul Finanțelor Publice: interesul pentru piața locală de capital este asociat strict optimizării procesului de finanțare a deficitului bugetului de stat și de refinanțare a datoriei publice pe termen mediu.

În primii trei ani de la înființare, Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România – ARIR s-a implicat activ în dialog cu instituțiile pieței de capital pe subiecte precum: clarificarea legislației privind desfășurarea AGA în format hibrid în contextul pandemiei, susținerea necesității unui singur punct de raportare pentru emitenți, amânarea implementării formatului unic de raportare european (ESEF), clarificarea implementării în legislația locală a aspectelor privind politica și raportul de remunerare, introducerea în COR a două noi ocupații pentru specialist și director pentru relația cu investitorii, clarificarea cerințelor pentru raportarea non-financiară pentru emitenți. Toate aceste subiecte rămân de interes și pe viitor.

Despre ARIR

ARIR este o organizație non-guvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi emitenților actuali și potențiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) și pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și în guvernanța corporativă. A fost înființată în noiembrie 2018 și are ca membri companii listate, companii cu potențial de a deveni companii listate, administratori de fonduri, profesioniști în relația cu investitorii, precum și consultanți. Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, 2Performant, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Société Générale și Rompetrol s-au alăturat ca Membri Asociați, INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, eVote, Mazars și Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare ca Membri Afiliați.

Urmăriți pe LinkedIn, Facebook și Instagram.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *