Acasă » Petrol și Gaze » Arabia Saudită vrea să extragă în iulie o cantitate record de petrol, de până la 11 milioane de barili pe zi (Reuters)

Arabia Saudită vrea să extragă în iulie o cantitate record de petrol, de până la 11 milioane de barili pe zi (Reuters)

28 iunie 2018
Consumatori
energynomics

Arabia Saudită intenționează să extragă în iulie o cantitate record de petrol, de până la 11 milioane de barili pe zi, cea mai ridicată din istorie, față de 10,8 milioane de barili pe zi în iunie, a declarat o sursă din industrie, potrivit Reuters.

Sâmbătă, OPEC a convenit cu Rusia și alți producători de petrol să crească producția, începând din iulie, cu circa 1 milion de barili pe zi, iar Arabia Saudită s-a angajat să mărească livrările cu o cantitate ”considerabilă”, dar nu a oferit date exacte.

Nu a fost precizat dacă cea mai mare parte a producției suplimentare va fi exportată sau va fi stocată. O a altă sursă citată de Reuters afirmă că producția suplimentară de petrol va merge pe piață.

Decizia Arabiei Saudite, cel mai mare exportator de petrol din lume, este un indiciu clar că regatul este hotărât să reducă prețurile petrolului, după ce marii consumatori, între care Statele Unite ale Americii, China și India, și-au exprimat îngrijorarea că prețurile au crescut prea mult și prea repede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *