Acasă » Interes general » ANRE va da publicităţii cazurile de manipulare a pieţei după validarea în instanţă

ANRE va da publicităţii cazurile de manipulare a pieţei după validarea în instanţă

10 iunie 2022
Interes general
energynomics

ANRE are suspiciuni că au existat cazuri de manipulare a pieţei de către unii furnizori de energie şi gaze, cazuri pe care le va da publicităţii după ce rezultatul investigaţiilor va fi validat în instanţă, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.

Aceasta după ce, luni, autoritatea a arătat că unii furnizori şi-au crescut artificial preţul pentru primi mai mulţi bani de la stat, iar companiile au precizat că nu au fost informate de către ANRE că ar exista nereguli în documentele transmise pentru decontare.

„În cadrul ANRE a fost constituit un Grup de lucru, în vederea desfăşurării activităţii de colectare, verificare date, întocmire fişe de analiză şi determinarea sumelor ce se cuvin spre decontare de la bugetul statului prin intermediul bugetului Ministerului Energiei, conform OUG nr. 118/2021 cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în comunicatul ANRE, conform Agerpres.

Pe parcursul verificărilor au fost constatate situaţii în care unii operatori au încărcat, în vederea stabilirii eligibilităţii, doar contracte de achiziţie a energiei electrice/gazelor naturale cu preţul cel mai mare.

Experţii ANRE au sesizat acest aspect, iar operatorii au procedat la remedierea şi îndreptarea acestor situaţii, încărcând toate contractele de achiziţii ce asigurau livrarea de energie electrică sau gaze naturale în vederea acoperirii consumului clienţilor finali pe perioada aplicării OUG nr. 118/2021.

„De asemenea, experţii au mai sesizat că anumite achiziţii au condus la apariţia unor posibile suspiciuni de manipulare a pieţei…În situaţia în care se vor constata încălcări ale legislaţiei specifice, se vor aplica sancţiunile prevăzute de lege. În momentul rămânerii definitive a sentinţelor judecătoreşti ce vor consfinţi cele constatate de către Direcţia de Investigaţii, aceste cazuri vor fi date publicităţii”, au precizat oficialii autorităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *