Acasă » Electricitate » Dărăban: România nu are o bază de date a consumatorilor vulnerabili care trebuie cu adevărat ajutaţi

Dărăban: România nu are o bază de date a consumatorilor vulnerabili care trebuie cu adevărat ajutaţi

10 iunie 2022
Electricitate
energynomics

România nu are o bază de date a consumatorilor vulnerabili de energie care trebuie cu adevărat subvenţionaţi, astfel că banii publici care ar trebui să-i ajute pe aceşti oameni nu sunt gestionaţi aşa cum trebuie, a declarat Dana Dărăban, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), în cadrul dezbaterii „Data science in energy”.

„Noi în continuare nu avem o bază de date ca să putem şti cine, cât câştigă şi, în condiţiile în care trebuie să intervenim, să intervenim într-un mod ţintit, să ne asigurăm că îi ajutăm pe cei care chiar au nevoie. Avem toate aceste resurse, câştigăm competiţii, avem foarte multă deschidere, avem şi parlamentari care îşi doresc să facă astfel de politici şi totuşi în continuare aplicăm o schemă care nu îi ajută pe cei care au nevoie. Este o schemă din banul public, iar banul public nu este gestionat în momentul de faţă aşa cum ar trebui”, a arătat ea, conform Agerpres.

Aceasta deşi România este considerată a avea un loc fruntaş în zona IT.

„Avem cei mai buni IT-işti, vrem ca la Cluj să fie un centrul de soft, mai mult, avem facilităţi pentru industria IT şi totuşi nu putem să ne folosim de aceste avantaje. Este foarte frustrant”, a continuat Dărăban.

Potrivit acesteia, autorităţile ar trebui să realizeze o astfel de bază de date înainte de următorul sezon rece.

„Consumatorul de energie vulnerabil este o categorie faţă de care statul are foarte multe posibilităţi de intervenţie, vorbim inclusiv de fonduri europene care se alocă special pentru aceşti consumatori. Dacă nu îi vom putea defini, nu vom putea aloca fonduri şi vom face apel la resursa bugetară. Este o limită până la care bugetul de stat poate acoperi aceste cheltuieli”, a susţinut reprezentanta ACUE.

Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Sandor Bende, împreună cu deputatul Oana Ozmen, alături de Think Tank 360, a organizat, miercuri, în premieră naţională pentru sectorul energetic, dezbaterea „Data Science în Energy”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *