Acasă » Regenerabile » ANRE: PNIESC trebuie modificat de urgență

ANRE: PNIESC trebuie modificat de urgență

13 iulie 2022
Regenerabile
energynomics

Planul Național Integrat Energie Schimbări Climatice trebuie modificat de urgență, întrucât, de când a fost acesta elaborat, Comisia Europeană a venit cu două rânduri de propuneri noi privind creşterea producției de energie din surse regenerabile, a afirmat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o conferință de specialitate.

„Este nevoie de reevaluarea urgentă a Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice, după ce Comisia Europeană a propus, între timp, două pachete de măsuri, Fit for 55 şi RePowerEU”, a arătat Bege.

El a susținut că există anumite neconcordanțe între PNIESC şi Planul de dezvoltare pe 10 ani al Transelectrica.

„Flexibilizarea rețelei este absolut necesară, dacă vrem să integrăm şi să construim capacități de regenerabile. De altfel, noi avem în acest moment în dezbatere publică un pachet de reglementări care targetează exact acest lucru, flexibilizarea rețelei”, a completat oficialul ANRE, conform Agerpres.

În luna aprilie, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a afirmat că România va începe în acest an actualizarea Planului Național Integrat Energie Schimbări Clinatice, iar obiectivul pe care îl avem acum – de 30,7% pentru energia regenerabilă până în 2030 – va fi crescut simțitor.

„Ne dorim să instalăm capacități de 950 de MW până în 2024. Vom începe în acest an actualizarea Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice, iar ținta de 30,5% va creşte simțitor”, a spus Drăgan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *