Acasă » Interes general » AFM a aprobat peste 33.000 de solicitări depuse în etapa din iulie a Programului „Rabla pentru electrocasnice”

AFM a aprobat peste 33.000 de solicitări depuse în etapa din iulie a Programului „Rabla pentru electrocasnice”

19 iulie 2019
Interes general
energynomics

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat 33.339 de solicitări în cadrul celei mai recente sesiuni de înscrieri în Programul „Rabla pentru electrocasnice”, derulată pe data de 15 iulie.

Conform unui comunicat de presă al instituţiei, voucherele au termen de valabilitate de 15 zile calendaristice de la data publicării listei, acestea putând fi utilizate la comercianţii validaţi până la data de 2 august 2019, inclusiv.

„După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanţii vor verifica în aplicaţie, prin accesarea butonului „Verificare situaţie voucher’, utilizând datele personale de identificare sau codul furnizat la înscriere, unde vor regăsi codul voucherului, iar cu acest cod se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit”, notează AFM.

Finanţarea din cadrul Programului „Rabla pentru electrocasnice” se acordă sub formă de vouchere, în vederea achiziţionării de echipamente electrice şi electronice de uz casnic cu o eficiență energetică ridicată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *