Acasă » Interes general » Dezvoltare profesională » Accenture: Până la 5,7 mil. locuri de muncă pot fi create în Europa până în 2030

Accenture: Până la 5,7 mil. locuri de muncă pot fi create în Europa până în 2030

Gabriel Avăcăriței

Până la 5,7 milioane de noi locuri de muncă ar putea fi create în toată Europa până în 2030 ca urmare a investițiilor accelerate în domeniul digital și al sustenabilității, însă liderii companiilor europene estimează că redresarea după criza provocată de pandemie va dura cu șase luni mai mult față de estimările companiilor din America de Nord sau Asia, conform unui nou raport de cercetare Accenture, realizat în colaborare cu BusinessEurope.

Raportul intitulat “Europe’s new dawn – Reinventing industry for future competitiveness” arată că Europa este bine poziționată pentru a valorifica oportunitățile de dezvoltare viitoare datorită punctelor sale forte în industriile cheie, iar cele mai multe joburi vor fi create în domenii precum cel al echipamentelor industriale, high-tech, software, utilități, comunicații / mass-media și industria auto.

Pentru a crea aceste locuri de muncă, Europa va trebui să își consolideze poziția de lider global în industria auto, a bunurilor și serviciilor de larg consum, a utilităților și a produselor chimice și să se bazeze pe potențialul industriilor în care companiile europene sunt deja bine poziționate, cum ar fi industria aerospațială și de apărare, științele vieții și comunicații / mass-media. Oportunități există și în alte industrii, inclusiv în domeniul echipamentelor industriale, tehnologie și software, dar vor fi necesare în continuare investiții în inovație, în transformarea digitală, cât și în transformarea sustenabilă.

„Asistăm la apariția unei noi paradigme în ceea ce privește dezvoltarea și competitivitatea la nivel global, iar companiile europene sunt bine poziționate”, a declarat Jean-Marc Ollagnier, CEO Accenture în Europa. „Deși lansarea comparativ lentă a vaccinului în Europa ar putea tempera speranțele companiilor de a se redresa rapid, poziția de lider a regiunii în materie de sustenabilitate – combinată cu investiții în cele mai promițătoare tehnologii și în ecosisteme interindustriale emergente, cum ar fi mobilitatea – ar putea crește competitivitatea, ar putea determina apariția liderilor globali și la crearea de milioane de noi locuri de muncă în întreaga regiune pe termen lung.”

Pentru ca industriile europene să își mențină poziția sau să creeze lideri globali, acestea vor trebui să investească în anumite tehnologii și în domenii cu creștere ridicată. Conform raportului, care include un sondaj efectuat printre 700 de directori executivi din toată Europa, investițiile în tehnologie ar trebui să se concentreze pe inteligența artificială, menționată de 66% dintre respondenți, 5G și 6G (58%), cloud (52%) și baterii de nouă generație (34%).

În privința zonelor de creștere identificate de lideri de afaceri europeni, categoria “smart manufacturing” se află pe primul loc cu (55%) urmată de “digital health” (50%), “smart mobility” (46%) și “energy transition” (33%).

Nouă din 10 companii europene (88%) intenționează să își crească investițiile în transformarea digitală și practicile de sustenabilitate anul acesta, în timp ce doar 58% și-au mărit investițiile în aceste domenii în 2020.

Companiile europene pun, de asemenea, un accent deosebit pe recalificarea forței de muncă. Peste trei sferturi (86%) dintre companiile europene intenționează să perfecționeze / recalifice până la 25% dintre angajați în următorii trei ani pentru a ține pasul cu nevoile companiei lor. În general, aproximativ șapte milioane de angajați din regiune ar putea beneficia de inițiative de perfecționare / recalificare.

„Deși criza generată de pandemia de COVID-19 nu a trecut, există o nevoie urgentă ca firmele să nu se pregătească doar pentru revenire, ci și să se reinventeze pentru a rămâne sau a deveni lideri globali”, a spus Ollagnier. „Există o oportunitate unică pentru Europa de a conduce în economia post-pandemică, dar pentru a realiza acest lucru va fi nevoie de investiții chiar acum în tehnologiile și ecosistemele potrivite – și, cel mai important, în oameni. Astfel vor fi generate viitoarele creșteri și noi locuri de muncă.”

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *