Acasă » Termo » Producția de cărbune a scăzut cu aproape 9% în primele două luni

Producția de cărbune a scăzut cu aproape 9% în primele două luni

20 aprilie 2018
Cogenerare
energynomics

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele două luni din 2018, 753.200 tone echivalent petrol, fiind cu 8,7% (71.400 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În perioada menţionată, România a importat 64.100 tep cărbune net, cu 24.800 tep (63,1%) mai mult faţă de cantitatea importată în ianuarie-februarie 2017.

Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul ministerului de resort, România dispune de rezerve totale de 12,6 miliarde de tone de lignit, concentrate geografic în Bazinul Minier Oltenia. Zăcămintele în exploatare totalizează 986 de milioane de tone, conform Agerpres.

Rezervele de huilă, concentrate în bazinul carbonifer al Văii Jiului, totalizează 2,2 miliarde tone, din care 592 milioane tone se află în perimetre exploatate.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *